Ruinele Padurii
Nava Kalidei cadea ca un meteorit, lasând o dâra albicioasa în atmosfera plina de curenti a misterioasei planete pe care ajunsese. Cand ai în spatele tau un batalion de clone iti permiti sa faci un salt necalculat în hiperspatiu. Doar de atât a mai avut timp Cavalerul Jedi când si-a dat seama ca echipa de clone ce o însotea a decis sa traga în ea. Ceva se întamplase, dar nu reusea sa-si dea seama ce.
Când nava iesi din hiperspatiu fata de 25 de ani realiza ca era prea aproape de planeta verde in jurul careia orbita. Gravitatia si-a spus cuvantul iar aparatul de zbor incepu sa fie tras spre suprafata. Surprinsa de situatie Kalida nu reusi sa redreseze nava, iar droidul ce o insotea si care ar fi putut sa o ajute, fusese lovit de catre navele clonelor chiar inainte de salt. Copacii ce acopereau solul planetei se apropiau din ce in ce mai mult. Nava intrase in vrie, iar in acel moment fata a pierduse orice simt al directiei. Auzea numai sunetul fortat al motoarelor, si nu reusea sa vada nimic prin atmosfera umeda, cetoasa si plina de curenti. Urma impactul, iar Kalida isi pierdu cunostinta.
Kalida Gaar era un simplu Cavaler Jedi. Nu avea Forta lui Anakin Skywalker, nici intelepciunea lui Yoda, nici puterea Maestrului Windu, nici curajul lui Obi Wan Kenobi si nici spiritul rebel al lui Qui-Gon Jinn. Era doar una dintre miile de Jedi crescuti in templul de pe Coruscant. Fata isi pierduse fostul maestru in arena de pe Geonosis. Trebuia sa fie si ea acolo, dar Consiliul Jedi a considerat ca era prea neexperimentata pentru o lupta atat de importanta. A ramas pe Coruscant in acea teribila zi si, privind la cerul inrosit al apusului de pe planeta-capitala, a putut simti in Forta ca ceva grav se intamplase. Iar simturile nu au inselat-o. In perioada ce a urmat a luptat si ea in Razboiul Clonelor. Nu a fost o eroina, dar si-a dus misiunile la bun sfarsit fara mari batai de cap, iar in acea zi, cand Ordinul 66 a fost pus in aplicare, spre deosebire de alti Jedi, ea a reusit sa se mentina in viata.
Ploaia de pe acea planeta era destul de ciudata. Era foarte fina, ca si cum apa ar fi fost cernuta printr-o uriasa sita. Semana cu o ceata ceva mai densa ce reducea foarte mult vizibilitatea. Stand in cockpit, printre metalele contorsionate ale navei, Kalida simtea cum umezeala pulverizata din cer ii stropea pielea alba a fetei si ii imbiba parul negru . Incerca sa se miste, dar îsi dadu seama ca era blocata. Sau poate ca era prea obosita pentru a se mai putea urni din maldarul de fiare ce fusese candva nava ei. Nu putea vedea decat cerul cenusiu acoperit de nori, iar de auzit nu auzea nimic. O durere cumplita de cap ca o impiedica sa gandeasca rational. Mai mult lesinata decat constienta, Cavalerul Jedi auzi un zgomotul produs de pasii cuiva care parea sa se indrepte spre ea. Auzi o voce barbateasca, insa acel cineva nu vorbea in bazica.
— Aruk hay, spuse vocea. Iakla maro dek pasan.
— Iakla parera aslam, raspunse o alta voce barbateasca ce parea a veni mai de departe.
Dupa ce a auzit aceste voci, Kalida a lesinat, stiind ca, daca cei doi ar fi fost inamici ar fi ucis-o, fara ca ea sa se poate impotrivi in vreun fel in situatia in care se afla, iar daca ar fi fost persoane bune ar fi ajutat-o.
Fata se trezi intr-o incapere mica, cu pereti din lemn, in mijlocul careia ardea un foc inconjurat de pietre. In mijlocul tavanului era o deschidere, ca un cos, ce permitea fumului sa iasa afara. Podeaua nu avea nici un fel de pardoseala. Kalida statea cu fata în sus pe o saltea subtire din panza umpluta cu ceva moale. Putea simti racoarea si mirosul pamantului umed. Era acoperita cu o patura tesuta cu tulpini de plante, asemanatoare cu o rogojina. Durerea de cap era acolo, prezenta, ca doua maini strangandu-i ambele emisfere ale creierului, iar piciorul drept era fixat intr-un fel de atela. Simtea cum ceva cald ii acopera genunchiul. Un pansament natural probabil, pus de vreun vraci al celor ce au gasit-o.
In camera intra un batran imbracat intr-o roba neagra ce-i acoperea in intregime picioarele. Barba sa lunga si alba i se revarsa peste piept. Se puse in genunchi langa Cavalerul Jedi si scoase din maneca larga un pamatuf din plante uscate pe care il aseza pe fruntea Kalidei.
— Ioram karas iaharo, spuse batranul. Ijul kalami naham.
Probabil ca tot acest ritual avea rolul de a o vindeca pe fata. Apoi batranul puse pamatuful peste rogojina in dreptul genunchiului fetei si isi aseza mana pe fruntea ei.
— Irahim kada , irahim kada, irahim kada.
Vraciul inchise ochii si isi ridica fata spre tavan continuad sa vorbeasca.
— Iaju kramat halaroma, irahim kada.
Kalida simti o caldura in dreptul genunchiului imobilizat si un val de energie o invalui . Îsi sadu seama imediat ca batranul incerca sa o tamaduiasca prin Forta. Poate ca vraciul nici nu stia ce e aceea Forta, dar în galaxie existau multi senzitivi in Forta care isi duceau viata ca vrajitori prin triburile izolate de civilizatie.
Una dintre prietenele Kalidei in Templul Jedi a fost Barriss Offee, care era Tamaduitoare Jedi. Kalida a invatat de la aceasta diverse tehnici de vindecare, printre care si auto-vindecarea. Incercand sa-l ajute pe batranul vraci in ritualul sau, fata se folosi de Forta pentru a remedia ranile genunchiului sau, dar reactia batranului a fost una neasteptata.
— Jakata kaleeh, urla mosul in timp ce cadea pe spate de frica.
Vraciul se ridica in graba de pe pamantul batatorit si, aproape calcand in flacara din mijlocul camerei, fugi spre iesire stigand încontinuu „Jakata kaleeh”. Curand alti doi barbati intrara in incapere. Unul dintre ei tinea o maceta in mana si se indrepta incet spre Kalida. Din reflex, fata incerca sa apuce lightsaberul, care, desigur, nu mai era la centrura ce-i inconjura soldurile. Al doile barbat il apuca usor de umar pe cel cu arma in mana si ii spuse ceva in aceeasi limba ciudata pe care o foloseau cu totii si pe care fata nu reusea sa o inteleaga. Barbatul cu maceta se opri pentru o secunda, se uita la fata si apoi iesi din incapere urmat de cel ce il insotea.
Ramasa iar singura in acea camera Kalida se folosi de toata Forta pe care o putea apela pentru a-si vindeca genunchiul ranit. Simtea cum ligamentele incrucisate rupte i se unesc, si cum rotula fisurata i se repara. Desigur, o vindecare completa ar fi avut nevoie de timp, dar pe moment putea merge. Fata se ridica de pe salteaua din ierburi presate si incerca sa paseasca. Isi dadu jos atela ce-i imobiliza piciorul si constata ca durerea era prezenta, dar suportabila. Nu stia ce sa faca. Daca ar fi iesit din cladire oamenii ce i-au oferit gazduire puteau crede ca incearca sa scape si ar fi putut deveni violenti. Insa inainte ca tanara Jedi sa ia o decizie un barbat aparu pe intrarea acoperita doar de o perdea de plante uscate impletite. Era ceva mai in varsta decat cei doi de mai devreme si era imbracat intr-o roba purpurie asemanatoare cu cea a vraciului.
Jirav varam kolomar. Iako, spuse acesta facand o plecaciune si aratand cu mana intinsa spre iesire.
Parea a fi o invitatie.
Fata il urma pe barbatul ce parea a avea 40-45 de ani. Dupa ce a iesi din cladirea de lemn Kalida vazu unde se afla. Era un satuc, format din 20-30 de case foarte apropiate una de alta. Cladirile nu erau extraordinar de moderne, dar, spre deosebire de baraca din lemn a vraciului, aratau cat de cat mai bine. Peretii erau construiti din caramizi albicioase dintr-un fel de piatra prelucrata. Acoperisul avea forma unei piramide dintr-un lemn a carei fibra era rosiatica. O pirmaida pe un cub, asa aratau casele acestor oameni. Nu aveau garduri si nici magazii sau stive de lemne cum puteau fi vazute la alte triburi din Galaxie.
Oamenii se uitau ciudata la fata. Unii erau incruntati, altii pareau a se teme, cativa pur si simplu stateau cu gura cascata si o urmareau in timp ce ea se tinea dupa barbatul care o invitase sa-l urmeze. Nu stia unde se indreapta, dar se gandea ca destinatia lor este cladirea aceea mare din capul satului ce avea de 4-5 ori marimea unei case obisnuite. Ploaia parea ca nu se opreste niciodata. Era la fel ca fina ca in momentul prabusirii.
Barbatul intra pe usa mare decorata cu sculpturi in lemn a cladirii din capul satucului. Schiopatand Kalida il urma intr-o incapere nu foarte mare, goala, cu peretii albi si podeaua dintr-o marmura de culoare albastra. Parea a fi o anticamera. Si chiar asa era. In spatele unei usi frumos decortate cu pietre pretioase se afla o alta incapere, mai mare si mai luminoasa cu ferestre patrate ce acopereau unul din pereti. Totusi nici aici nu abunda mobilierul. O masa lunga de lemn trona in mijlocul camerei avand cate zece scaune frumos tapitate de o parte si de alta. In capatul dinspre usa al mesei nu se afla nici un scaun. Pe partea opusa, insa, era un scaun ceva mai mare decat restul, decorat cu cristale colorate. Pe acel scaun statea un om. Parea a avea peste 50 de ani, parul ii era grizonat si tuns scurt. Era imbracat intr-o tunica militara de culoare verde, cu manecile suflecate si primii doi nasturi desfacuti. Totusi, chiar daca nu acorda o prea mare importanta propriei sale imagini, acest barbat parea a avea o functie importanta.
— Ijih harat, spuse barbatul de pe scaun.
— Iar makat kilian, raspunse barbatul ce a condus-o pe Kalida, apoi iesi din camera.
Barbatul cu parul carunt o privi pe fata cateva secunde.
— Ia loc, te rog, spuse acesta intr-o bazica cu un usor accent strain.
— Multumesc, spuse Kalida si schiopatand usor se aseza la masa.
Ii multumi Fortei ca barbatul o invita sa se aseze pe scaun. Genunchiul fortat incepea sa o doara.
— Vad ca poti vorbi bazica, continua ea.
— Cu totii putem, dar unii dintre noi nu vor sa o foloseasca, iar ceilalti considera bazica un limbaj blestemat.
— Un limbaj blestemat?
— E o poveste mai lunga, dar stai linistita, poti vorbi ce limba vrei.
— Unde ma aflu?
— Pe Tefor. Undeva la granita dintre Inelul Exterior si Inelul Mijlociu.
— Imi pare rau, dar nu am auzit de aceasta planeta niciodata.
— Nimeni nu a auzit de ea. Cu mici exceptii. Dar unde imi sunt manierele? Numele meu este Uram Lar si sunt kilianul poporului tefor. Liderul lor.
— Numele meu este Kalida Gaar. Sunt Cavaler Jedi.
— Incantat sa te cunosc Kalida. Acum spune-mi te rog, ce cauta un Cavaler Jedi pe meleagurile noastre umede si incetosate?
— Clonele care ma insoteau au inceput sa traga in nava mea. Am sarit in hiperspatiu fara a mai calcula si am nimerit in campul gravitational al planetei voastre. Am pierdut controlul si m-am prabusit.
— Razboiul Clonelor… Razboiul Droizilor i-as spune mai degraba. Nu clonele au inceput razboiul asta.
— Nici nu mai stiu ce sa cred. Am fost tradata de cei care au luptat alaturi de mine in ultimul an. Am o mare rugamite la dumneavoastra. Trebuie sa contactez Coruscantul si Consiliul Jedi. Cancelarul trebuie informat de cele intamplate.
— Noi nu avem nave. Nici macar speedere care sa ne transporte prin padure. Singurii care te-ar putea ajuta sunt piratii care vin saptamanal pe planeta noastra.
— Macar aveti sisteme de comunicatii?
— Doar cu raza scurta de actiune. Nimic care sa depaseasca granitele acestei planete. Si chiar daca am fi avut, ar fi fost nevoie de acordul Consiliului de Aparare pentru a avea acces la ele. Suntem in vreme de razboi si nu are rost sa atragem atentie nedorita asupra noastra.
— Cand au venit ultima oara acei pirati?
— Din pacate nu au trecut decat doua zile. Pana data viitoare cand vor veni simte-te ca acasa alaturi de poporul nostru.
Uram lar se ridica de pe tronul din capul mesei si se indrepta spre iesire.
— Acum te rog sa ma scuzi, spuse el, am ceva treaba de rezolvat. Am sa comunic locuitorilor satului cine esti. Unii or sa vrea sa vorbeasca in bazica, altii nu. Nu te speria daca unii te vor privi cu ura. Nu-ti vor face nici un rau. Le e prea teama ca sa-ti faca ceva.
Fata nu intelegea ce voia sa spuna kilianul , la fel cum nu intelegea de ce vraciul a fost atat de speriat de ea. Cel mai probabil avea legatura cu Forta, dar situatia era la fel de incetosata ca atmosfera de pe aceasta planeta.
Ramasa singura in camera tronului Kalida privea la ferestrele improscate cu picaturi minuscule de burnita. „Oare coruptia lui Grevious a atins pana si clonele antrenate sa serveasca democratia si Republica?”. Kalida Gaar, Cavaler Jedi, aparator al Republicii. O multime de titluri care in acel moment nu mai aveau nici o valoare. Pentru cel putin cinci zile fata avea sa fie prinsa pe acea planeta, iar oamenii ce traiau acolo nu vedeau cu ochi buni prezenta ei.
Kalida decise ca cel mai bine ar fi sa iasa . Nu avea rost sa stea izolata timp de cinci zile. Maestrul ei a invatat-o ca cel mai bun mod de a afla secretele galaxiei e comunicarea cu o gama cat mai diversificata de popoare. Parasi cladirea din capul satului si pasi pe potecile de pamant batatorit ce reprezentau strazile acestui sat. Activitatea satenilor era una ciudata. In fata unei casute, un barbat inalt cu barba mare si neagra impletea mai multe fire metalice. Parea a fi o funie din fier, dar Kalida nu-si putu da seama ce utilizare ar fi putut avea asa ceva. Intr-un alt colt de sat, o femeie jupuia un animal imblanit. Probabil era cina acelei zile. Cavalerul Jedi nu-si mai amintea cand mancase ultima oara, dar in acel moment nu-i era deloc foame.
Nimeni nu parea sa o bage in seama pe fata cazuta din cer. Totusi, dupa cateva minute petrecute in inima satului, Kalida fu abordata de un pusti cu parul lung si blond. Dupa cum arata avea in jur de 13, 14 ani.
— Salutare, zise baiatul intr-o galactica bazica impecabila. Numele meu este Isir continua acesta si apoi intinse mana zambind.
— Încantata sa te cunosc. Eu sunt Kalida, raspunse Jedi-ul salutului. Esti sigur ca parintii tai te lasa sa vorbesti cu mine?
— Da! Nu e nici o problema. Nu ti-a placut primirea de care ai avut parte, asa-i?
— Nu e vorba de asta, dar kilianul satului mi-a spus ca s-ar putea sa nu ma priveasca toata lumea cu ochi buni.
— Stiu. Oamenii de aici sunt nebuni. Cred prea mult in superstitii si povesti.
— Povesti? Ce povesti?
— Legende vechi si ciudate. Nu conteaza. Baiatul facu o pauza si apoi continua. Am auzit ca ai luptat in Razboiul Clonelor.
— Se poate.
— Nu stii daca ai luptat sau nu vrei sa-mi spui?
— Ce-l intereseaza pe un pusti ca tine razboiul? Intreba fata cu o voce blanda si un usor zambet pe buze.
— Intr-o zi o sa fiu si eu un mare razboinic. O sa castig razboiul nostru.
— Sunteti in razboi? Cu cine?
— O sa stam toata ziua in ploaie? Stiu un han in apropiere. E la doar un kilometru. Putem merge acolo.
— Nu stiu daca e bine. Nu vreau sa-l supar pe Uram Lar.
— Stai linistita. Eu sunt Isir Lar. Uram este tatal meu.
***
Dupa o jumatate de ora de mers cei doi ajunsera in sfarsit la hanul de la marginea satului vecin. Cladirea, structurata pe doua etaje semana la arhitectura cu casele din sat. Acelasi tip de pereti si de acoperis. Numai ca aceasta cladirea avea si balcoane. Insa ce a surprins-o pe Kalida a fost prezenta a trei soldati inarmati pana in dinti la intrare.
— O sa dormi aici, spuse baiatul kilianului.
— Adica…sunt prizoniera?
— Nu! Cine a spus asta?
— Si garzile?
— Suntem aici pentru protectia ta, domnisoara spuse soldatul ce parea a avea grad mai mare. Excelenta Sa ne-a rugat sa va dam asta, zise militarul si apoi ii inmana Kalidei lightsaberul pe care il pierduse in timpul prabusirii.
— Stati ca nu mai inteleg nimic, spuse Kalida. De cine sa ma protejati?
— Cor-Kalam va sti sa-ti explice mai multe, raspunse pustiul.
— Cine e Cor-Kalam?
— E barmanul si proprietatul acestui han.
Kalida intra in han, dar Isir ramase alaturi de garzile de la usa. Intr-o lume a razboiului, pustiul, ca toti baietii de varsta lui, era fascinat de militari si arme. La barul din lemn ce trona intr-un colt al salii pline de mese si scaune, se afla un barbat ce nu parea a avea mai mult de 30 de ani. Era imbracat intr-o camasa alba fara nasturi si purta o vesta de piele. Parul negru era tuns scurt, iar fata era proaspat barbierita. Pentru majoritatea femeilor umane, acest Cor-Kalam ar fi parut un barbat atractiv. Nu si pentru Kalida. In primul rand ea era un Cavaler Jedi, iar astfel de sentimente ii erau interzise si, in al doilea rand, situatia nu-i permitea sa se gandeasca la asa ceva. Era captiva pe o planeta necunoscuta, avea parte de o primire pasnica, dar cat se poate de ciudata, iar undeva acolo sus, deasupta norilor, in Galaxie, un razboi nimicitor era pe cale de a distruge Republica si ea era neputinciasa.
— Bine ai venit la Hanul Nordului! spuse barbatul. Dupa cum probabil stii, numele meu este Cor-Kalam Urim. Tu probabil ca esti Kalida Gaar, Maestra Jedi, aparatoarea pacii in Galaxie. De mult voiam sa cunosc un Jedi, dar nu ma gandeam niciodata ca Jedi-ii sunt fiinte atat de frumoase ca tine.
— Multumesc pentru primire, dar nu cred ca am timp de complimente. Si nu, nu sunt Maestra Jedi. Sunt un simplu Cavaler.
— Probabil ca ti-e foame. Sau voi va hraniti cu Forta?
Barbatul era prietenos. Poate prea prietenos pentru gusturile Kalidei.
— Avem aici mancaruri diverse din toate colturile Galaxiei pentru toate speciile, pentru toate gusturile.
— Bine, poate ca am sa mananc ceva , dar ma mai gandesc in legatura cu statul meu aici. Nu am timp de pierdut, trebuie neaparat sa intru in contact cu Templu Jedi.
— Preferi ceva anume, sau vrei sa vezi meniul?
— Da-mi orice, nu conteaza.
Cor-Kalam a apasat pe un comunicator incorporat in barul de lemn lustruit si i-a spus bucatarului sa prepare o friptura de nerf.
— In cateva minute, o friptura facuta cu dragoste iti va fi servita. Acum spune-mi de ce nu vrei sa stai aici peste noapte.
— Of, nici eu nu mai stiu ce sa fac. Trebuie sa ma duc la locul aterizarii si sa incerc sa repar sistemul de comunicatii.
— Te pricepi la asemenea reparatii?
— Se pricepe cineva pe planeta asta?
— Poate ca da, insa nu se poate sa te lasam sa transmiti nimic, spuse barbatul devenind brusc serios.
— Ce?
— Poate ca ti-a spus si kilianul. Galaxia e cuprinsa de razboi. Nu avem nevoie sa atragem droizii Confederatiei peste noi. Avem deja un razboi pe cap. Nu ne mai permitem inca unul.
Kalida respira adanc si se calma. Trebuia sa clarifice odata pentru totdeauna povestea asta.
— Spune-mi, te rog, despre acest razboi al vostru.
Bucatarul veni si aduse friptura. O aseza inaintea fetei iar barmanul incepu sa povesteasca.
— Tine-te bine si fii atenta. E o poveste lunga. Acum o mie de ani, cand Galaxia era cuprinsa de razboie peste razboaie, un grup de doua mii de refugiati au gasit planeta asta. I-au zis Tefor si au inceput sa construiasca sate. Totul era in regula, oamenii erau linistiti si feriti de razboaie. Pana intr-o zi, cand o nava cu 500 de sayuri a aterizat fortat undeva la vreo 50 de kilometri de aici. Timp de doua sute de ani relatiile dintre poporul tefor si cel sayur au fost normale. Pana intr-o zi cand au ras de pe fata pamantului un sat intreg. Noi am ripostat, ei au contraatacat, si timp de opt sute de ani purtam un razboi de gherila cu ei. Noi avem blastere, ei au sabii, lanci si armuri care rezista destul de bine in fata focului de carabina. Calcule statistice arata ca in mod normal ar fi trebuit sa fim cate un milion din fiecare popor. Noi nu suntem decat zece mii, iar ei sunt doua mii. Ce civilizatie sa mai construiesti cand noi ne tot omoram de opt sute de ani? Barbatii pe care ii vezi prin sate nu sunt altceva decat rezerve pentru cei din padure, care lupta zi de zi cu sayuri.
— Tu esti la fel?
— Eu sunt impotriva razboiului. Nu am de gand sa lupt. Poate ca sunt las, dar mai bine aici decat in ploaie. Nu vreau o moarte onorabila, nu vreau sa fiu erou si nu vreau sa stiu cu adevarat ce e ala razboi.
— Simt muta ura in tine cand vorbesti despre razboi.
— Mi-am pierdut parintii in razboiul asta cand aveam doar trei ani. Nici macar nu stiu cum e sa ai parinti. A trebuit sa ma descurc din mila celorlalti. Nu sunt singurul orfan din satul asta, dar majoritatea celorlalti si-au pierdut doar un parinte. De fapt nu cred ca e familie pe planeta asta care sa nu fi pierdut pe cineva. Dar hai sa revenim la discutii mai vesele. Daca ne-am fi lasat doborati de probleme am fi mori pana acum. Oricum m-am nascut in razboi voi muri in razboi.
— Nu si daca decizi sa faci ceva.
— Ce as putea sa fac?
— Ai putea pleca. Te pot ajuta sa scapi de pe planeta asta.
— Sa scap? Ce te face sa crezi ca sunt captiv aici.
— Nu planeta te tine captiv, ci propria mentalitate. Te pot ajuta. Republica iti poate ofieri multe posibilitati.
— Asta mi se pare propaganda politica. Oricum, m-am umilit destul in trecut. Nu mai am de gand sa ma umilesc in fata Republicii.
— Si ce ai de gand sa faci cu viata ta? O sa stai aici asteptand ca acesti sayuri, sau cum le-o zice, sa vina sa-ti ia capul?
— Si ce am face daca am fugi cu totii? Ce am castiga? Nimic! Sayurii ar deveni stapanii planetei.
— Daca ati fugi cu totii ati da dovada de intelepciune. Cateodata pentru a castiga un razboi e nevoie sa stii cand sa cedezi.
— Nu-mi vine sa cred ce aud de la tine. Un Jedi vorbind asa? Voi de ce nu ati fugit din calea Confederatiei ca niste lasi? De ce luptati?
— E o situatie diferita. Noi nu avem unde sa fugim.
— Nu stiu, poate ca alta galaxie poate fi casa voastra.
— Ma intreb de ce nu ati contactat Republica in legatura cu acest conflict? Senatul v-ar fi ajutat.
— Da, cu o conditie, sa devenim membri ai Republicii. Multumim, dar ne e mai bine asa.
— Ai dreptate, spuse fata cu o puternica doza de sarcasm in voce. Va e mult mai bine dupa opt sute de ani de razboi.
— Uite care e treaba. Urasc razboiul dupa cum ti-am zis, dar alta cale nu avem. Nu putem sa fugim inca odata cum am facut-o acum o mie de ani. Trebuie sa invingem si sa ne aparam onoarea odata pentru totdeauna.
— Si daca nu veti castiga?
— Atunci ne meritam soarta.
— Vrei sa scapi de acest razboi? Spuse Kalida privindu-l in ochi pe Cor-Kalam. Te pot scoate de aici. Te pot duce in Republica. Am pleca doar noi doi.
Barbatul isi feri privirea, se uita cateva secunde in gol. Tacea. Ceva parca il indemna sa accepte oferta fetei din fata sa.
— Si vrei sa plec cu Jakata de pe planeta contrazicand toate profetiile stupide?
— Jakata?
— In ochii satenilor tu esti Jakata, zeita ce va cadea din cer si va lupta alaturi de sayuri.
— Hei, nu sunt decat un Jedi. Nu am nici o legatura cu nici o legenda.
— Stiu asta, dar ce s-a intamplat seamana mult cu profetia. Suna cam asa: „Mareata Jakata, zeita razboiului cobora din cer pe carul ei de lumina si arse cu sabia ei de foc tot raul din lume”. De fapt e ceva mai lunga, dar nu-mi amintesc chiar totul. Oricum mai e ceva legat de puterile magice ale zeitei. Lightsaberul tau e sabia de foc, iar Forta e magia despre care se spune.
— Asculta, eu nu am venit aici pentru nici un razboi. Am aterizat din greseala aici si acum vreau sa ma ajuti sa plec, iar daca vrei te iau si pe tine. Am nevoie de sistemul de comunicatii al navei mele. Cineva va veni sa ma ia de aici daca anunt.
— Te vor aici, spuse barmanul in soapta.
— Cine?
— Kilianul, Consiliul de Aparare, cu totii. Esti un trofeu pentru ei. Esti Jakata, zeita a carei venire a fost prezisa de toti vrajitorii sayuri. S-ar putea sa te foloseasca drept momeala intr-o capcana impotriva sayurilor.
— Nu voi fi momeala nimanui. Ai pe cineva drag aici?
— Ce legatura are asta cu tot?
— Spune-mi! Ai?
— Nimeni de care nu m-as putea lipsi.
— Atunci vom fugi amandoi de aici. Ma vei ajuta. Stiu ca nu vrei sa ramai aici sa mori.
— Ssst! Liniste. Te voi ajuta, dar pentru moment trebuie sa ramai aici. Nu trebuie sa dam nimic de banuit celorlalti.
***
Imbracat intr-o armura neagra ce-l facea sa para gigantic, Tutok, regele sayur, statea pe tronul sau cu spatar inalt sculptat dintr-un arbore secular. Purta pe cap un coif din acelasi tip de metal negru ce-i acoperea fata. Numai ochii sai albastri erau vizibili. Camera tronului era la fel de sumbra ca imbracamintea regelui. Peretii sapati in stanca erau acoperiti din doi in doi metri de torte ce ardeau cu combustibil de racheta. Senzatia era una de igrasie, de intuneric, de frig. Mirosul de acolo nu era unul neplacut, dar dadea senzatia de sufocare. Un aer umed domnea in sala fara ferestre.
Nomazi, asa erau sayurii. Cand au plecat si de unde au plecat nici ei nu stiu. Chiar daca se aflau de aproape o mie de ani pe acea planeta, acesti oameni cu traditiile lor intunecate nu se simteau si nici nu se considerau acasa. Era ceva in sangele lor ce-i indemna sa plece, sa cutreiere Galaxia de la o margine la alta. Insa lipsa navelor i-a lasat acolo, in padure.
Nu merita sa te lupti pentru o planeta atat de mare si atat de pustie. Era loc pentru toata lumea, insa razboiul nu avea nimic de-a face cu disputele pentru pamanturi sau resurse. Era un razboi personal, intre sayuri si tefori. Putini mai erau cei ce-si aminteau de la ce a pornit acest razboi. Multi luptau fara sa stie de ce lupta. In ambele tabere soldatii s-au nascut in razboi si inca dupa ce au reusit sa mearga au fost invatati ca de cealalta parte a padurii se afla inamicul ce trebuie calcat in picioare ca un gandac. Atat teforii cat si sayurii spun ca inamicul a lovit primul.
Tutok stia adevarul. Stia ca oamenii lui au lovit primii. Ei au pornit razboiul in urma cu exact 785 de ani, intr-o dupa amiaza de primavara. Un stupid accident de vanatoare a ucis un copil sayur. Sayurii cred in justitie. Ochi pentu ochi. Opt sayuri s-au dus in satul vanatorului pentru a-l executa dar familia acestuia s-a opus. Vanatorul a pus mana pe carabina sa dar sabiile sayurilor l-au lovit in plin. Familia acestuia a ripostat, sayurii i-au ucis si pe acestia, apoi au ucis toti locuitorii satului care au atacat grupul de opt razboinici in armuri negre. Au incendiat satul si au trimis un emisar la kilianul theforilor pentru a-i explica ce s-a intamplat, insa theforii nu au vrut sa-i asculte pe sayuri. Kilianul a declarat razboi sayurilor.
Theforii au pornit oficial acest razboi si tot ei ar fi putut sa-l opreasca. Insa nici unul din ei nu a avut curajul de a aparea in fata propriului popor si sa spuna ca dusmanul de moarte trebuie iertat. Sayurii nu ar fi putut incheia conflictul. Pentru ei razboiul este ceva sfant. Zeii sayuri cer ca dreptatea sa fie facuta de catre cei vii in onoarea celor morti. Preotii sayuri spun ca sufletul celui ucis nu se va odihni linistit daca nu este razbunat.
Armura neagra il inabusea pe Tutok. Sau poate ca erau gandurile care ii dadeau tarcoale. Dupa o mie de ani de razboi sfant, dupa o mie de ani de lupta de razbunare, dupa zeci de mii de suflete eliberate, Tutok, regele sayurilor, voia pace. De mai multe luni se gandea la un armistritiu cu Uram Lar, insa evenimentele din ultimele doua zile i-au dat planurile peste cap. Jakata a luat forma umana si venit din ceruri pentru a aduce razbunarea eliberatoare. O profetie veche de 500 de ani. Insa pentru rege exista o problema mare… el nu mai credea in Jakata, nici in zeii razboiului, nici in Râul Vietii. Si-a vazut fratele murind zdrobit de o grenada, si-a vazut nepotii tinuti captivi si apoi executati. I-a ucis pe toti cei care i-au facut aceste nedreptati. L-a gasit pe cel care a asezat acea grenada si l-a decapitat. I-a prins pe cei ce i-au executat nepotii, i-a legat de un copac si le-a dat foc. Dar s-a simtit cumva mai bine? Nu. Razbunarea nu i-a adus fratele inapoi. Mai mult, familia celui care a pus grenada s-a avantat in catacombele sayuriene si a detonat o mina in sala meselor. 40 de oameni morti. Desigur, in explozie, au murit si acei thefori care au pus bomba. Atunci cine a facut dreptatea? Suflul exploziei sau poate ca a fost mana Jakatei.
Pe Tutok il scarbeau preotii. I-ar fi ucis pe toti pentru propaganda lor aducatoare de moarte. Ei erau cei ce incingeau spiritele. Ei indemnau la lupta de razbunare.
Jakata…o zeita printre oameni. Tutok decise ca e absolut necesar sa poarte o discutie cu Uram Lar.
***
In intunericul padurii, Cor-Kalam inainta spre partea satului in care fusese dusa epava navei Kalidei. Era depozitata intr-o magazie, undeva intre casa fierarului si cea a unuia dintre soldatii plecati pe campul de batalie. Barmanul se furisa prin spatele acestor case si intra in prin gura de aerisire a magaziei ce era asezata la nivelul podelei. Inauntru era intuneric total. Cor-Kalam folosi o mica lanterna si gasi printre fiarele contorsionate holo-sistemul de comuncatii . Era spart, dar putea fi reparat destul de usor. Insa inainte de a pleca din acea magazie, sala fu cufundata intr-o lumina puternica. Usa s-a descis si capetenia garzilor, un barbat pe nume Soran indrepta arma spre Cor-Kalam.
— Ratak sa marami, spuse barbatul cu arma.
— Nu ma lua pe mine cu tefora ta, Soran. Stii foarte bine ce fac aici. Fata are o misiune de indeplinit.
— Si noi avem o misiune Cor, spuse Uram Lar care tocmai venise insotit de un grup de zece garzi. Dupa tot ce ti-am oferit vrei neaparat sa ma faci sa sufar?
— Nu putem sa o tinem captiva.
— Cand or sa vina piratii o sa poata pleca. Prezenta ei, fie ca este Jakata, fie ca este o simpla Jedi, nu face decat sa atraga atentia asupra noastra atat din partea sayurilor cat si din partea Confederatiei. Tot ce facem acum e o masura de protectie pentru ea.
— Ii voi da sistemul de comunicatii. Va contacta Coruscantul si va pleca de aici. Nu cere nimic mai mult.
Soran il lovi cu blasterul peste maini pe Cor-Kalam trantind micuta consola de comunicatii la pamant. Apoi trase in aparatul ce zacea pe podeaua de pamant.
— He, he! Despre ce sistem vorbeai Cor-Kalam? spuse Soran.
Barmaanul incerca sa-l loveasca pe liderul garzilor, dar nu reusi decat sa se aleaga cu un pat de carabina in stomac.
— Soran, ajunge! zise kilianul. Cor, fiule, hai, ridica-te. Vom merge la Kalida si vom rezolva totul.
Cor-Kalam se ridica se scutura si pornira cu totii catre han.
***
Kalida statea pe balconul camerei de la han. Jos la intrare erau in continuare cele doua garzi. „As putea fugi, gandi ea. As putea sa folosesc un truc mintal. Dar unde sa fug?” Fata se uita la cerul intunecat de deasupra ei. Nici un pic de lumina, nici o stea. Doar nori din care ploua încontinuu. Se gandi ca asa arata Galaxia in ecourile Fortei. Un val infinit de intuneric. Miliarde au murit, multi dintre ei degeaba. Si maestrul ei era mort. Oricat de mult ar fi incercat sa-si tina in frau sentimentele, fata nu reusea sa se gandeasca la maestrul ei. A fost ca un parinte pentru ea. Dupa moartea acestuia, singurul care i-a fost in continuare aproape a fost Maestrul Yoda si ocazional senatorul Organa. „Saracul Yoda, sa vezi cum Jedi pe care i-ai crescut de mici dispar mistuiti de focul luptei si in acelasi timp sa ai puterea sa-i alini pe cei ramasi in viata. ” Fata inchise ochii si se afunda in Forta. Putu simti ceva, ca un ecou intunecat venit de undeva de departe, dar nu-si putut da seama despre ce e vorba. Ceva rau se intamplase undeva in Univers, dar fata nu lua prea in serios acea senzatie. Republica era la razboi. In fiecare zi se intampla ceva rau. Totul incepuse cu 13 ani in urma cand Qui-Gon murise pe Naboo, chiar daca dupa moartea sa urmase o oarecare perioada de pace relativa. Insa adevaratul haos se dezlantuise dupa ce Razboiul Clonelor a izbucnit, tragand dupa el in cursa mortii Jedi, clone si fiinte nevinovate.
Deodata atentia fetei reveni pe Tefor. Cor-Kalam se vedea intorcandu-se. Insa era insotit de kilianul Lar si de sase garzi. Kalida coboari in intampinarea acestora.
— Am vrut sa te ajut, imi pare rau, spuse barmanul.
— Crezi ca te tinem captiva? intervni killianul. Asta crezi?
— Nu am zis niciodata asta, raspunse Kalida. Insa primirea voastra mi se pare mai mult decat ciudata. Nu vreau sa fac rau nimanui. Tot ce vreau e sa plec de pe planeta asta.
— Vei pleca atunci cand piratii vor veni pe planeta. Pana atunci te vom tine aici pentru siguranta ta.
— Nu am nevoie de protectia voastra, spuse Kalida, vocea sa tradand o iritare ce crestea din ce in ce mai mult.
— Atunci esti libera sa pleci. Du-te! Nu vreau sa fiu acuzat ca ma implic in treburile Republicii si ca tin Jedi ostateci. Din partea mea, poti sa te duci la sayuri si sa lupti alaturi de ei.
— Ai innebunit?! striga Soran. Daca Jakata ajunge la sayuri vor castiga razboiul.
—Esti orb?! urla kilianul. Nu vezi ca e doar un Jedi ratacit? Nu vezi ca nu are nici o legatura cu razboiul nostru? E chiar atat de greu de vazut? Sunteti cu totii orbiti de ura?
— E tarziu, esti obosit si ai inceput sa vorbesti ca un tradator, raspunse Soran. Consiliul nu ar fi prea fericit sa te auda vorbind asa.
— Putin mai imi pasa de Consiliu…
— Uitati care e treaba, interveni Kalida. Tot ce doresc e sa folosesc un sistem de comunicatii. Nu vreau sa lupt in razboiul vostru intern si in acelasi timp nu va pot obliga sa ma lasati sa trimit acea transmisie catre Coruscant. Totul depinde numai de voi.
Fata intra înapoi in han, iar barmanul o urma. Garzile plecara inapoi in sat, iar kilianul ramase in ploaie privind in gol. In depatrtare in intunericul padurii se auzeau sunete de explozie. Lupta continua acolo, iar cheia parea a sta in fata tanara cu parul negru din han.
***
Chiar si cu acele probleme pe cap fata reusi sa adoarma in seara aia. A avut un somn linistit lipsit de vise. Insa nu dormi prea mult pentru ca fu trezita de catre barman.
— Kalida, sopti acesta in timp ce statea cu mana pe umarul ei. Trebuie sa auzi ceva interesant. Imbraca-te in hainele astea si nu da de banuiala ca esti Jedi.
— Ce? In regula… vin acum .
Fata se schimba in hainele pe care Cor-Kalam i le pusese pe scaunul de langa pat. Erau haine specifice teforilor. Se parea ca trebuia sa-si ascunda indentitatea fata de cineva si, cumva, Kalida simtea ca trebuie sa asculte sfatul lui Cor-Kalam.
In fata hanului era o nava. Dupa insemnele de pe fuselaj parea a fi o nava de pirati. Putea fi scaparea ei de pe aceasta planeta, dar fata isi dadu seama ca situatia nu era chiar atat de roz.
Langa nava era un twi’lek cu piele albastra, imbracat în haine de pilot, iar langa el erau Uram Lar si Soran. Liderul garzilor vazu ca se apropie Kalida si se indeparta de nava indreptandu-se catre fata.
—Se pare ca razboiul tau s-a terminat, spuse in soapta Soran în timp ce trecea pe langa fata.
— Da?! Intreba fata foarte mirata, apoi se apropie de twi’lek-ul ce vorbea cu kilianul.
— Credeam ca sunt un om mort. Mi-au controlat nava la sange. Norocul meu a fost ca nu am gasit marfa. Credeam ca daca Republica castiga lucrurile or sa reintre in normalitate.
— Republica a castigat? întreba Kalida. Asta e o veste buna.
— Pentru multi, da. Mie nu-mi pasa. Totusi nu ma asteptam la asa ceva de la Jedi.
— Ce au facut Jedi-ii?
— Au incercat sa ia puterea. Acum, eu nu am inteles daca s-au aliat cu separatistii, sau pur si simplu au incercat sa-l asasineze pe cancelar. Tot ce stiu e ca acum toti Jedi-ii sunt cautati. Oricum zvonuri sunt ca soldatii-clone i-au arestat sau omorat pe toti.
— Jedi-ii nu puteau face asa ceva! zise Kalida nevenindu-i sa credea ce aude.
— Si eu ma gandeam la acelasi lucru, dar iata ca s-a intamplat asta. Oricum, Imperiu, Republica, tot aceleasi afacei o sa fac.
— Imperiu? intreba kilianul. Palpatine a transformat Republica in Imperiu?
— Mai conteaza denumirea? raspunse piratul twi-lek. Acum va rog sa ma scuzati, trebuie sa beau o bere. Am avut o zi grea cu controalele astea pe cap.
Kalida ramase privind in gol. Oarecum lucrurile se legau. Clonele au atacat-o din ordinul Cancelarului, dar fata stia ca Jedi-ii nu ar fi putut incerca sa-l asasineze pe Palpatine.
— Mai vrei sa pleci? intreba Uram Lar incercand sa pastreze o intonatie cat mai blanda a vocii.
— Nu, raspunse Kalida cu o voce pierduta, privind in continuare in gol.
— Acum ca razboiul s-a terminat, te voi lasa sa folosesti comunicatorul nostru, zise Uram si apoi pleca.
Teforii o mintisera. Aveau un comunicator cu raza mare de actiune, dar asta era cel mai putin important in acel moment. Razboiul se terminase, Republica castigase, dar era unul dintre cele mai ciudate si mai tragice finaluri la care s-ar fi putut ajunge.
In camera comunicatorului cu holoproiectie din palatul kilianului era frig si o liniste totala. Fata se simtea ca intr-un cavou în incaperea de zece metri patrati cu pereti albastrui. Kalida introduse frecventa Templului Jedi, insa nu se astepta ca cineva sa-i raspunda. Si chiar asa se intampla, pentru ca nimeni nu mai era acolo. Poate doar clone care distrugeau ceea ce candva a reprezentat pilonul de sustinere al Republicii. Iara stia ca mai era cineva la care sa poata apela. O persoana cu care a vorbit de mai multe ori. Unul dintre vesnicii luptatori impotriva razboiului atat in Senat cat si pe planeta sa natala. Kalida spera sa-l gaseasca teafar, pentru ca el era singurul care i-ar fi putut spune ce s-a intamplat cu adevarat. Numai el. Bail Organa.
Kalida simti un scurt moment de fericire cand vazu imaginea senatorului Organa materializandu-se in fata ei. Senatorul se uita mirat la fata.
— Kalida Gaar? Nu stii cat ma bucur sa te vad in viata.
— Si eu ma bucur domnule senator. Puteti vorbi acum?
— Da, din fericire pot. Linia este perfect securizata.
— Am auzit unele lucruri teribile…
— Chiar s-au intamplat multe lucruri teribile. Palpatine a dat ordin ca Jedi sa fie vanati si ucisi. Cancelarul e acel Lord Sidious despre care vorbea Maestrul Yoda. Tot ce pot sa-ti spun e sa stai cat mai departe de Coruscant.
— Cancelarul e Lordul Sith? A mai ramas vreun Jedi in viata?
— Yoda si Obi-Wan traiesc, iar Anakin a trecut de partea Cancelarului. Umbla zvonuri ca si Shaak-Ti ar fi scapat, dar nu e nimic sigur. Acum vad ca si tu esti in viata.
— Daca pot face ceva spune-ti-mi si voi fi prezenta.
— Nu poti face nimic. Nu acum,cel putin.
— Eu sunt pe...
— Nu-mi spune unde esti. E mai bine asa. Atat timp cat esti in siguranta e bine sa nu stie nimeni de tine. Si-asa am pierdut destui oameni importanti. Senatoarea Amidala e moarta, Mace Windu a murit si el incercandu-l sa-l aresteze pe Palpatine.
— Atunci cred ca nu ar mai trebui sa comunicam pe calea asta.
— O idee buna. La momentul potrivit ne vom uni fortele. Ai grija de tine Kalida.
— Forta fie cu dumneavoastra domnule senator.
— Forta fie cu tine.
Kalida se afunda si mai mult in scaunul din centrul camerei de comunicatii si isi rezema fata în palme. „Cum am putut fi atat de orbi? De ce a trebuit sa se intample asa?” Intrebari la care Kalida nu putu raspunde. Totusi atat timp cat Yoda si Obi-Wan traiau exista o urma de speranta. Insa in viitorul apropiat nu se intrevedea nici o solutie salvatoare.
Fata iesi din camera comunicatorului si se indrepta spre sala tronului. Il gasi pe kilian parcurgand o serie de rapoarte. Acea imagine ii aminti de saptamana precedenta, cand si ea parcurgea rapoarte privind bataliile alaturi de comandantul clona care o însotea. Se atasase de soldatii-clona. Au luptat impreuna, insa abia dupa ce au tradat-o fata si-a dat seama ca acele copii ale lui Jango Fett nu erau decat simple masinarii de lupta incapabile sa distinga diferenta dintre bine si rau.
— Ia loc, Kalida.
Fata se aseza pe scaunul cel mai apopiat de capul mesei. Se afla la mai putin de un metru de kilian.
— Ai aflat ce era de aflat? continua Uram Lar.
— Da.
— Imi pare rau ca s-a ajuns aici. Decizia privind plecarea ta iti apartine, desi Consiliul Suprem de Aparare ma tot preseaza sa te folosim in batalie. Insa nu-ti pot face una ca asta din doua motive. In primul rand nu cred ca am avea puterea sa te oprim sa faci ce vrei si in al doilea rand te respect prea mult ca sa iti incalc dorintele.
Poate ca intr-o alta zi Kalida ar fi zambit flatata de spusele kilianului, dar in acel moment pastra privirea aceea rece. Isi indrepta fata spre Uram.
— Voi ramane aici. Nu stiu daca e decizia corecta, dar nu am unde sa ma duc. Va avertizez de acum ca Imperiul s-ar putea sa ma caute aici. Dar nu am unde sa plec. Pur si simplu nu am.
— Fiul meu… Nu stiu cat voi mai sta in aceasta functie. Imbatranesc pe zi ce trece. In sase, sapte ani s-ar putea sa-i cedez puterea fiului meu. Daca mai traiesc pana atunci ii voi fi consilier in primii ani de kilianat. Va avea nevoie de experienta mea. Insa mai are nevoie de ceva ce nu-i pot oferi. Are nevoie de o educatie puternica inceputa inca de acum. Are nevoie de un mentor intelept care sa-l invete diferenta dintre bine si rau, care sa-i arate calea si care sa-i creeze o fundatie. Daca tu ai vrea sa-i fi acel mentor ti-as fi recunoscator toata viata.
Un mentor. Daca razboiul nu s-ar fi terminat, sau daca s-ar fi terminat cu bine, Kalida ar fi primit fara indoiala un Padawan pe care sa-l invete caile Fortei. Acum fata avea sansa sa aiba un ucenic. Unul ce nu era sensibil la curentii Fortei, care nu stia sa manuiasca un lightsaber si care nu se temea de propriile sentimente. Kalida se gandi ca in rautatea si mizeria ce cuprinsese Galaxia si acea planeta, macar atat putea face. Era capabila sa aduca o raza de lumina in intuneric.
— De acord. Il voi invata pe Isir tot ce voi putea pentru a face din el un conducator adevarat. Insa va averizez ca nu-l voi menaja din cauza ca este fiul dumneavoastra, zise Kalida cu un usor zâmbet pe buze.
— Nici nu vreau sa-l menajezi. Fii severa, invata-l ce insemna disciplina. Iti multumesc Kalida Gaar… pentru tot ce ai facut pentru noi.
***
Preotii sayuri se indreptau spre sala subterana a procesiunii. Viziunile lor nu minteau niciodata, aratand viitorul intr-un mod cat mai clar cu putinta. Nu s-au inselat cand au prevestit inceperea razboiului si, in acele zile, se parea ca au avut dreptate si cand au prezis sosirea zeitei. Timp de o mie de ani preotii saiuri au facut copii care le mosteneau harul. Isi alegeau cele mai frumoase femei din regat. Le transformau in sclavele lor, apoi dupa ce nasteau unul sau doi copii le aruncau ca pe carpe, nemultumiti de felul in care aratau.
Tutok, in calitate de rege Sayur, era nevoit sa ia parte la procesiune. Nu-i placea asta, iar preotii stiau. Clarviziunea acestora depasea limitele intelegerii umane. „Suntem alesii zeilor”, spuneau ei, insa Totuk simtea ca puterile preotilor nu sunt tocmai intruchiparea divinului.
Camera procesiunii rotunda, mai mare decat sala tronului si mai luminoasa. Chiar daca nu avea ferestre era luminata de un fel de becuri de cristal incarcate cu un sistem primitiv de energie electrica. In mijlocul salii se afla un cazan in care fierbea o substanta incolora. Apa Vietii. Se spunea ca apa vietii clocoteste atunci cand rautatea din Univers creste. In ultimii treisprezece ani apa incepuse sa se infierbante din ce in ce mai mult.
Preotii, imbracati in straiele lor ce le acopereau intreg corpul mergeau in cerc in jurul cazanului. Aveau in maini toiagele lor de lemn, arcuite la capat. Tutok statea undeva retras la doi metri de cazan.
— Apa fierbe, spuse unul dintre preoti.
Sayurii vorbeau in bazica. La inceput si theforii vorbeau tot in bazica, dar odata cu inceperea razboiului, din motive militare, a aparut limba tefora, care servea ca limbaj secret.
— Oricine poate face un cazan sa fiarba, raspunse regele.
— Tutok, nu lua in deradere Zeii. E un semn al Venirii.
— Sunteti siguri ca fata asta este Jakata?
— Nimic nu este sigur. Totusi semnele vorbesc. Apa, nava, spectrele de energie pe care le emana. Trebuie sa o aducem aici. O vom testa.
— Daca este intr-adevar Jakata, nu ar trebui sa vina singura la noi?
— E posibil ca ea sa nu fie constienta de propria identitate.
— Deci vreti sa-mi spuneti ca zeita mult-asteptata de generatii si generatii nici macar nu stie cine este? Atunci ce speranta putem sa mai avem de la ea?
— Lipsa ta de credinta este ingrijoratoare Tutok. Stii prea bine ca nu-i privim cu ochi buni pe necredinciosi.
— Cred doar in ceea ce vad si in ceea ce simt. Daca aceasta fata imi va demonstra ca este capabila sa indeplineasca profetia voi recunoaste ca am judecat-o gresit. Pana atunci, insa, imi rezerv dreptul sa am indoieli. Chiar voi ati spus ca nimic nu este sigur.
— Foarte bine Tutok. Acum sa incepem procesiunea.
***
Soarele nu iesea niciodata pe Tefor. Planeta nu avea rauri, lacuri sau oceane. Nici nu era nevoie de asa ceva. Apa era prezenta din paturile superioare ale atmosferei pana in adancurile pamantului. Norii erau suprapusi pe doua straturi si indiferent cat de tare ar fi batut vantul nu aveau cum sa se risipeasca. Era vara in acele zile. Temperatura era ridicata, iar ploaia nu era decat o simpla burnita mereu prezenta. Celalalte doua anotimpuri erau, anotimpul furtunilor, cand timp de o luna aproape zilnic erau furtuni torentiale, si anotimpul ploios, care dura patru luni standard si aducea vant, ploi cu picaturi mari, temperaturi scazute si, din cand in cand, ninsori.
Imbracata in haine tefore Kalida statea in pragul hanului adapostindu-se astfel de ploaia marunta. Afara, la cativa metri departare tanarul Isir statea cu un bat de lemn in mana.
— Pana la urma care e toata ideea antrenamentului astuia?
— Timp de aproape o mie de ani ati luptat cu blastere. Nu ati reusit sa va invingeti inamicul. Eu nu te voi invata sa lupti cu o arma de foc. Ci te voi initia in tainele luptei cu sabia.
— Nu are nici un rost. Sayurii nu sunt greu de invins pentru ca lupta cu sabia. Armura ii face sa fie puternici. Blasterul nu poate patrunde prin otelul negru.
— Oare armura e responsabila pentru victoriile lor? Am vazut cateva holo-inregistrari cu modul in care lupta sayurii. Atunci cand ai o sabie si lupti impotriva unuia cu o arma de foc trebuie sa te asiguri ca intre tine si inamic este o distanta foarte apropiata. Sayurii au intelesa asta. Ei se ascund printre copaci si isi iau prin surprindere inamicul. Padurea cu spatiile sale deschise este un loc perfect pentru o ambuscada. Daca razboiul s-ar fi purtat in camp deschis probabil ca voi cu blasterele voastre ati fi castigat de mult.
Cand veni vorba de batalie in camp deschis Kalida si-aduse aminte de Geonosis. Nu fusese niciodata pe acea planeta, dar putuse vedea holo-imagini cu suprafata acelei planete. Multi Jedi bravi au murit acolo, printre care si maestrul ei. Fata stia ca moartea nu este decat o trecere din lumea materiala in lumea Fortei, dar chiar si unui Jedi ii este greu sa inteleaga si sa accepte o pierdere atat de mare.
— Kalida. Kalidaaa, zise baiatul.
— Da? Ce? Scuza-ma eram cu gandul in alta parte.
— Uita-te la mine. E bine cum fac?
— Ridica putin cotul drept.
— Asa?
— Da, asa e mai bine.
***
Un rege sayur trebuie sa fie mereu gata de lupta. Turok statea in camera de antrenament si exersa Wan-Do, arta sabiei. Wan-Do nu este un antrenament, ci un ritual, un stalp al societatii sayure. Inca de mici, copii incep sa invete caile artei sabiei. Wan-Do formeaza spiritul, Wan-Do intareste corpul, Wan-Do este calea spre perfectiune. Cel ce manuieste sabia devine una cu radacinule poporului sau.
Greutatea armurii de otel negru apasa pe umerii regelui. Sabia sa taia aerul umed al camerei intunecate de antrenament. Miscarea perfecta a Wan-Do-ului este linia dreapta. In traditia sayura ea reprezinta perfectiunea, adevarata cale. Totusi turok simtea ca linia dreapta nu mai reprezenta o valoare a poporului sau. Dreptatea era o virtute relativa in vreme de razboi.
O transpiratie rece incepu sa curga intre pielea regelui si startul textil ce-l proteja epiderma de metalul rece si dur al armurii. Turok nu stia daca e din cauza frigului din subteran, sau daca e o reactie la ingrijorarea ce-l cuprinsese in acele zile.
Antrenamentul Wan-Do se facea fara partener de antrenament. Era lupta cu proprii demoni. Descoperirea si infrangerea propriilor slabiciuni. Insa pentru regele sayur nu-si gasi proprii demoni. In schimb a vazut trei demoni umbland cu robele lor negre si indemnand poporul la lupta. Da, preotii erau demonii lui Turok, iar barbatul dorea sa faca tot posibilul ca sa-i invinga.
O ultima linie dreapta strabatu aerul pe verticala. Turok isi puse sabia in teaca si pleca sa scape de transpiratia rece de pe sira spinarii. In seara ceea avea o intalnire importanta.
***
In lumea tefora exista ceva mai presus de lege, mai important decat kilianul si mai putenic decat vointa multimii. Acel ceva era Consiliul de Aparare. Intr-o lume ce parea a avea o organizare primitiva, acest consiliu era singura forma moderna de manifestare politica. Functia de kilian era mostenita in interiorul unei familii pana cand acea familie nu mai avea un mostenitor, caz in care kilian devena membrul unei alte familii. In cazul Consiliului de Aparare situatia era alta. Membrii lui erau alesi de catre popor din randul poporului. Era ceva asemanator cu Senatul Republicii.
Cei 20 de membri ai Consiliului s-au adunat in casa unuia dintre ei pentru a discuta problema ultimelor evenimente.
— Kilianul este plecat. Nu stim unde, dar probabil ca se intalneste iar cu regele sayur, spuse Ratko Sart, presedintele Consiliului.
— Turok nu se gandeste ca daca vrajitorii aia or sa-l prinda o sa fie vai si-amar de capul lui? se intreba unul dintre consilieri.
— Turok, desi e diferit fata de predecesorii sai, a continuat sa lupte impotriva noastra, raspunse Sart. Sa lasam diplomatia in mana kilianului. Noi va trebui sa trecem la actiune. Nu-mi pasa cine este aceasta Kalida Gaar, dar atat timp cat sayurii cred ca ea este Jakata s-ar putea sa avem un avantaj ce ar trebui sa distruga balanta acestui razboi.
— Si? Ce putem face?
— O vom ucide pe Jakata.
— Esti nebun Sart, se auzi din spate vocea unui consilier.
— Oare? In ultimii o suta de ani am fi putut castiga acest razboi de o mie de ori. Insa de fiecare data ne-am impiedicat de disciplina sayurilor. Atunci cand noi am luptat cu ura in suflet ei au luptat cu mintea. Au lovit doar atunci cand au fosti siguri ca atacul lor va produce daune adevarate. Nu s-au bagat niciodata cu capul inainte. Ucigand-o pe Jakata exista doua variante. Fie ura le va intuneca mintea si noi ii vom prinde pe picior gresit, fie moartea asa-zisei zeite le va distruge spiritul si speranta.
— Sau poate ca nici nu le va pasa si tot noi vom fi animalele care ucid nevinotati, spuse acelasi consilier care il facuse nebun pe presedinte. Eu zic sa o gonim de pe planeta.
— Gonind-o de pe planeta si aruncand-o in mana acestui nou-format Imperiu Galactic nu va face decat sa atraga atentie nedorita asupra noastra. Eu zic sa supunem la vot. Cati dintre voi sunt de acord cu cele propuse de mine sa ridice mana.
Din cei 20 de consilieri 18 ridicara mana.
— Atunci am stabilit. Cu cât rezolvam mai repede problema asta, cu atat mai bine.
***
Kalida incepuse sa se invete cu ploaia de pe Tefor. Nu trecuse nici o saptamana de cand ajusese aici si deja se simtea ca acasa. In mintea ei, fata isi dadu seama ca acea planeta avea sa-i fie camin in urmatorii ani. Isi aduse aminte de perioada petrecuta la Templu si isi dadu seama ca razboiul si situatia in care se afla ii lasara un gol in suflet pe care numai propria vointa l-ar fi putut umple. In camera arhivelor tefore fata privea la pustiul cu parul blond ce invata din holoproiectii istoria poporului sau. Isir avea toata viata inaite, dar pasii sai trebuiau calauziti pe calea cea drepta. Kalida stia ca asta era marea ei responsabilitate. Poate ca nu era pregatita de o asemena povara, dar un Jedi trebuie sa-si atinga limitele.
Fata nu avusese niciodata o parere prea buna despre ea. Defectul ei cel mai mare era ca intotdeuna se compara cu ceilalti Jedi si de multe ori se simtea inferioara acestora. La putin timp dupa ce fostul sau maestrul murise, Kalida vorbi cu maestrul Yoda. Fata nu a putut niciodata sa inteleaga cum batranul omulet reusea sa simta gandurile celorlalti. „Pierderea maestrului tau sa-ti intunece mintea nu trebuie. Greu este, dar viata din bune si din rele este facuta.” Batranul maestru isi rezema barbia in bastonul sau si incepu sa priveasca in gol, apoi continua. „Multe lucruri bune mi-a spus maestrul tau despre tine. Un Cavaler desavarsit vei deveni”. Fata ii spusese ca ea nu se considera un Cavaler mare si ca in Templu existatu Jedi mai buni decat ea. „Puternic nu este cel ce are potential dar nu si-l foloseste, ci acela care isi atinge limitele. Acolo unde Forta nu te-a binecuvantat cu puterea ei, cu minte tu trebuie sa completezi.”
— Kalida, mi-e frica, spuse Isir scotand-o pe Kalida din reveria in care se afundase. Daca nu voi reusi sa devin un conducator bun. Daca imi voi dezamagi poporul?
— Atat timp cat vei incerca sa faci tot posibilul pentru poporul tau sunt sigura ca toata lumea va fi multumita de tine. Tot ce trebuie sa faci e sa pui pe primul loc oamenii pe care ii conduci si abia apoi sa te gandesti si la tine. Daca vei reusi asta nu ai cum sa fi un conducator prost.
— Inteleg…
Ordinul Jedi nu mai era. Fusese ingitit de foamea pentru putere a fiintelor ce pareau destinate sa aduca prosperitatea in Republica. Cancelarul Palpatine de pe Naboo… Daca cineva i-ar fi spus Kalidei cu ceva timp in urma ca Palpatine e un Lord Sith si ca va transforma democratia in Imperiu, Cavalerul Jedi ar fi crezut ca acea persoana bate campii. Semne au fost. Nu foarte evidente, dar au existat. Senatul i-a acordat Cancelarului puterea absoluta asupra armatei de clone, si, in plus, Palpatine devenise din ce in ce mai nemultumit de faptul ca Jedi iau decizii fara sa se consulte in prealabil cu el. Si Anakin Skywalker. Alesul. Kalida se gandea cat de inselatoare a fost profetia. Ca o coincidenta ciudata, pe Tefor fata era si ea subiectul profetiei sayure. Zeita venita din cer pentru a aduce victoria regatului.
***
De pe Crestele Malaki se padurea se vedea in intreaga ei maretie. O intindere verde de copaci marginita intr-o parte de dealurile pe care erau asezate satele tefore. Sayurii traiau acolo, in intunericul padurii, printre radacinile pe care arborii le afundasera in pamantul mereu umed. Deasupra padurii era infinitul strat de nori. La orizont cerul era negru. Sezonul furtunilor se apropia, aducand cu el o luna de intetire a ploilor.
Tutok statea pe o piatra si privea la intinderea verde din fata sa. Ce linistit parea totul de la inaltimea aceea. Intunericul incepea sa se lase peste padure. Regele sayur nu vazuse niciodata soarele. Auzise de bila de foc ce se ascundea in spatele paturii de nori, dar nu s-a chinuit niciodata foarte mult sa-si imagineze cum ar arata. Isi petrecuse toata viata luptand intrun razboi de gherila rece si neiertator. Prieteni, oameni de incredere, rude. I-a vazut pe totii ucigand si fiind ucisi. Isi doarea ca luptele sa inceteze, dar atat el cat si kilanul tefor erau impiedicati pe vrajitori sayuri si de Consiliul de aparare.
Kilianul Uram Lar isi facu loc printre doua tufisuri si se aprope de piatra pe care se afla Turok. Doi oamei diferiti din doua societati diferite. Regele sayur era imbracat in armura sa specifica ce-l facea sa para urias si inspaimantator, in timp ce kilianul purta o pelerina de ploaie ce-i acoperea corpul de la umeri pana la calcaie. Poate ca diferentele dintre cele doua civilizatii au alimetat razboiul timp de o mie de ani. Ambele parti au avut dificultati in a intelege traditiile, nevoile si poate chiar infatisarea celor din tabara adversa.
— Se apropie furtuna, spuse Turok in timp ce-si scotea casca din otel negru.
— Anul asta sezonul ploios a venit mai devreme.
— Luptele in padure vor deveni un infern.
Un uruit se auzi undeva in departare. Sa fi fost un simplu tunet? Sau poate ca era o explozie.
— Uite. Ia asta, continua regele si-i intinse kilianului un holo-disc.
— Ce e aici?
— Sunt locatiile ultimelor mine pe care le-am asezat. Strategii nostri militari sunt neduneriti de ce minele puse data trecuta nu au dat randamentul asteptat.
— Esti sigur ca preotii nu si-au dat seama de tradarea ta?
— Daca exista ceva de care se tem preotii acel ceva sunt eu. Puterea lor nu ma poate atinge si nu-mi pot citi gandurile.
— Sau poate ca ei vor sa crezi asta.
— Nu. Candva am vrut sa-i ucid. Totul a fost pregatit pana in cel mai mic detaliu, iar ei nu au simtit nimic.
— Si atunci de ce nu sunt morti?
— M-am gandit ca au murit destui. Oricum ei nu mai sunt de mult cheia razboiului.
— Cheia razboiului…Nu ar fi mai bine sa cautam cheia pacii?
— Cheia pacii sta in popoarele pe care le conducem. Sa zicem ca in cele din urma vom incheia un tratat de pace. Razboiul nu ar mai exista intre doua tabere ci s-ar transforma intr-o lupta personala. Oamenii ai caror lideri suntem s-ar vana reciproc pana la exterminare. Violenta naste violenta, sangele cere sange.
— Totusi un tratat de pace ar aduce putina liniste.
— Aceasta fata care a aterizat pe planeta noastra. Ea ar putea fi legatra dintre popoarele. Ea ar putea aduce pacea.
— E Jedi. Ei sunt buni negociatori. Ar putea convinge preotii si pe soldatii tai sa renunte la lupta. Stii foarte bine ca noi am renunta la lupta imediat cum ni s-ar oferi ocazia.
— Am incredere in tine bunul meu prieten. Mai multa incredere decat in propriul popor. Stiu ca tu vrei pace. La fel si eu. Fie ca aceasta Jedi sa aduca linistea intre lumile noastre.
— Acum trebuie sa plec Turok. Impreuna putem face lucruri marete. Fie ca pacea sa te inconjoare.
Intunericul devenise aproape total.Un fulger lumina pentru o clipita marea de copaci. Turok isi puse casca regala pe cap si asculta tunetul ce se auzea de la orizont. Un tunet… sau o explozie. Furtuna se apropia.
***
Soran a luptase timp de zece ani in intunericul padurii. Facuse parte dintr-o trupa de comando, dar dupa ce camarazii care formau acea echipa fusesera ucisi soldatul fu nevoit sa renunte la lupta de gherila. Decise sa ramana in satele de pe dealuri si sa devina liderul garzilor.
Atunci cand voia, soldatul Soran era o umbra. Primise misiunea sa o ucida pe Kalida Gaar si nu dorea sa dezamageasca Consiliul de Aparare. Furtuna este paravanul perfect pentru un asasinat silentos. Picaturile de ploaie acopereau zgomotul pasilor pe acoperisuri, tunetele ar fi ascuns sunetul plasmei ar fi iesit din botul blasterului.
Imbracat complet in negru, Soran se pierdea atat vizual cat si auditiv in peisajul nocturn. Noptile erau intunecate pe Tefor. Un avantaj in plus pentru soldatul ce supravietuise atator lupte pe campurile de batalie din padure.
Soran se catara pe marginea hanului, se sui pe acoperisul priamidal si se indrepta spre balconul camerei in care dormea Kalida. Mintea fetei era undeva intre vis si realitate. Dupa evenimentele de pe Geonosis fata nu mai reusi sa doarma cum trebuie. Si nici macar nu fusese prezenta acolo. Cand un tunet facu natura sa vibreze Soran se arunca in balcon. Asasinul nu stia daca fata doarme, dar era sigur ca daca se misca destul de rapid, Kalida nu ar mai fi avut timp sa reactioneze.
Soran apasa comutatorul exterior si usa ce dadea in camera fetei glisa in totalitate. Kalida nu avu timd decat sa se intinda in Forta si sa traga lightsaberul de la capul patului. Apasa pe butonul de pornire a sabiei de lumina si lama verde se aprinse. Soran intinse mana pentru a ochi. Kalida isi puse lightsaberul intr-o pozitie defenziva. Soran trase…
Toate acestea s-au intamplat in mai putin de o secunda. Prea putin pentru ca Soran sau Kalida sa poate fi stapani pe situatie. Insa cand viteza de reactie este punctul cheie al unei batalii, de obicei acea lupta este castigata de un Jedi. Soran era mort in pragul usii ce dadea in balcon, iar ploaia stingea rana arsa de propria salva de blaster deviata de lightsaberul Kalidei. Fata nu vrusese sa-l ucida, dar nu avusese de ales.
Cor-Kalam fu trezit de sunetul de blaster si fugi spre camera Kalidei. Intra grabit in dormitor si o gasi pe fata analizand trupul mort de pe balcon.
— Pentru numele zeilor, ce s-a intamplat? intreba barmanul.
— A vrut sa ma omoare.
— E Soran, comandantul trupelor noastre, constata Cor-Kalam, apoi incepu sa controleze corpul mortului.
— Ce cauti acolo? intreba Kalida in timp ce se imbraca in roba de Jedi.
Dint-un buzunar interior barmanul scoase un dispozitiv cilindric ciudat ce avea la capat un cablu.
— Trebuie sa fugi. Acum.
— De ce?
— Or sa vina dupa tine. Multi.
— Cine?
— Trupele noastre. Probabil ca au postat un batalion la vreo 500 de metri de aici. Soran a avut un dispozitiv prin care transimtea semnele sale vitale. Restul soldatilor stiu ca el a murit.
— Si unde sa ma duc?
— In padure, cat mai departe de aici.
— Si tu? Nu te pot lasa in urma.
— Nu te ingrijora de mine. Fugi.
In momentul in care Jedi iesi din han, trupele tefore erau la mai putin de o suta de metri. Incepura sa traga, dar fata se misca prea repede. Kalida se indrepta spre padure, iar soldatii erau dupa ea. Continuau sa traga, dar copacii erau un scut excelent pentru fata.
Fugind prin ploaia torentiala ce cadea peste planeta fata isi dadu seama ca era a doua tradare din partea unor persoane de incredere. Clonele au fost primele… apoi teforii. Kalida nu stia daca Uram Lar era in spatele atentatului. Pasii fetei erau o bataie ritmica in haosul padurii, o pulsatie in Forta. In spatele ei era ura soldatilor ramasi fara comandant. Cavalerul Jedi isi dadu seama ca nimic nu-i mai putea salva pe tefori de intunericul din propriile suflete. Oamenii aceia urau pana in adancul fiintei lor. Era ca un cancer care se extindea in substanta propriilor suflete transformandu-i in monstri. Razboiul este ca un cocon. Te infasoarra intr-o panza patata de sange si te metamorfozezi intr-un fluture cu aripi negre, o faptura a mortii.
Pe cand alerga in ploaie Kalida isi putea simti bataile inimii zvacnindu-i in urechi si in tample. Roba era imbibata cu apa, transpiratie si picaturi se sange provenide de la micile zgarieturi provovate de crengile mai joase. Muschii incepeau sa o doara si simtea ca in curand ii vor ceda. Durerea de genunchi reveni. Era ca un cui ruginit batut in rotula acoperita de transpiratie fierbinte. Nu era o durere curata. Durerea curata nu apare atunci cand zona este incalzita de caldura provenita de la miscarea fizica. Era o durere acuta venita din mijlocul tendonului rupt. O salva de carabina blaster sfarai pe langa urechea fetei.
Aproape ca-i parli parul. Kalida stia ca nu mai poate fugi mult. Nici macar Forta nu o mai putea ajuta. Trebuia sa-si traga sufletul macar pentru o secunda. Se rezema cu spatele de un copac. Bataile inimii erau atat de puternice incat aproape erau vizibile cu ochiul liber. Imediat cum se opri caldura adevarata o cuprinse pe fata. O zapuseala neplacuta venita din propriul ei corp ii incalzea fata. Un curent rece trecu prin roba si ii invalui zona inferioara a spatelui. Fata simti racoarea pana in piept, unde ii prinse plamanii intr-o gheara de grata. Apoi simti in gat un nod innecacios. Ii venea sa tuseasca, dar stia ca soldatii tefori erau acolo adulmecand-o in intuneric, ascultand tot. Fata putea incerca un truc mintal, insa simti ca nu ar fi avut sanse de izbanda. Mintea lor era pefect echilibrata si disciplinata. Erau masini de ucis.
Kalida simtea cum teforii se apropiau de locul in care se afla. Fata incepu sa alerge printre copaci, departe de ochii soldatiilor. Pauza nu-i facu deloc bine. Îi raci muschii si incheieturile, iar durerea genunchiului se intinse pe tibie. Tefori o vazura. Inceputa sa traga iarasi spre ea, dar salvele trimise din alergare nu erau deloc precise. Mergand printre tulpinelel arborilor fata simti un avertisment in Forta, ca un perete. Sari peste acel obstacol imaginar. Soldatii tefori aveau instinctul format, dar nu puteau simti orice. Unul dintre ei trecu prin zona peste care Kalida a sarit. Mina care era acolo il imprastie pe tefor pe o distanta de cativa metri. „Mineeee” striga unul dintre soldati. Era lovit in umar de o schija si era acoperit de sangele fostului sau camarad, dar nu-i pasa. Avea o misiune de dus la indeplinire. Nici teforii si nici sayurii nu mai stiau sa planga. Moartea cuiva apropiat devenise pentru ei la fel de neplacuta ca o simpla zgarieturla pe gamba. Kalida incepu continua sa alerge, avand avantajul ca putea simti unde erau amplasate minele.
Pe cand trecu pe langa un copac, o mana invelita intr-o manusa neagra o apuca pe fata de umar si o trase. Era cineva imbracat intr-o armura neagra, cu umerii acoperiti de zale. Fata ii putu vedea ochii prin cele doua fante ovale de pe casca. Restul fetei era acoperita de metalul modelat ca o masca infricosatoare.
— Daca ai o arma scoate-o, spuse vocea din spatele mastii. Nu putem fugi la infinit de ei. Stai cu umerii lipiti de ai mei. Ne vom acoperi reciproc spatele.
Fata isi scoase lightsaberul si isi lipi spatele de cel al sayurului.
Lama albastra actiona se lumina in intunericul padurii. Soldatul in armura statea cu fata indreptata spre teforii ce veneau spre el. Lumina lightsaberului facea ca silueta sayurului sa fie invaluita de o aura ce parea a veni de undeva din spatele sau si ce-l facea sa para si mai negru. O salva se lovi de pieptul armurii de metal negru, dar nu reusi sa o penetreze. Soldatul intunecat isi dadu seama ca nu poate sta la nesfarsit in bataia armelor tefore. O apuca pe Kalida de umar si o rezema de un copac.
— Stai aici. Si nu te misca.
Masivul soldat se apropie de un tefor care tragea încontinuu in armura neagra. Blasterul nu putea avea sorti de izbanda impotriva otelului negru. Cand ajunse destul de aproape sayurul ii sectiona rotulele inamicului. Teforul cazu in genunchi. Un pocnet sec se auzi atunci cand sabia il lovi in cresteul capului.
Kalida privi scena si nu stia daca sa fie ingrozita sau daca sa rasufle usurata ca si-a gasit un astfel de aliat. Un foc de blaster se lovi de trunchiul in spatele caruia fata se ascunda. Cavalerul Jedi putu simti ca o a doua salva se apropia si nu facu decat sa-si intinda lightsaberul in acea directie. Ricoseul ghidat de Forta lovi inamicul.
Sayurul cauta cu privirea alti inamici. Un tefor iesi din spatele unui copac cu o grenada in mana. Sayurul scoase o secure mica de la brau si o arunca in directia mainii ce tinea explozibilul. Toporul taie mana inamicului, iar grenada cazu la un metru de tefor, iar unda de soc il spulbera.
Soldatul acoperit de armura se apropie de Kalida.
—Uite-l! Il poti vedea? Fuge. E un animal. Numai animalele fug atunci cand haita le-a fost distrusa. Noi, sayurii luptam pana la capat. Chiar si atunci cand ramanem singuri.
Fata se lasa pe vine cu spatele rezemat de copac. Muschii ii amortisera de tot, iar adrealina o facea sa tremure.
— Vino. Batalia te-a sleit de puteri. Ai alergat aproape cinci kilometri. Chiar si o zeita ar fi obosita dupa o astfel de cursa.
— Nu sunt o zeita.
— Nu sunt un om religios, spuse sayurul in timp ce o ridica pe Kalida de pe pamantul imbibat cu apa. Daca esti o zeita poti sa ma pedepsesti. Oricum, faptul ca am luptat cu cineva atat de puternic ca tine ma va face sa mor cu inima impacata. Sa mergem acum..
***
Patul carabinei il lovi pe Cor-Kalam in stomac. Barmanul cazu in genunchi in apa ce se stransese intr-o denivelare a potecii din pamant bataorit. Picaturile mari de ploaie se spargeau pe umerii barbatului, ii udau parul si ii intrau in ochi. Cel care il lovise, soldatul tefor, il de sus cu ochii sai reci si intunecati.
— Ai ajutat-o sa fuga! Ai avertizat-o de venirea noastra. Poate chiar tu l-ai omorat pe Soran.
— Nu l-am omorat pe Soran. Ea a facut-o. Insa de la bun inceput nu trebuia sa veniti aici. Trebuia sa o lasati in pace. Acum platiti consecintele. Consiliul o sa fie foarte dezamagit de voi, nu-i asa? zise Cor-Kalam cu un zambet pe buzele din coltul carora se prelinegea un firicel de sange.
Soldatul il lovi pe barman peste cap spargandu-i arcada. Apoi lipi teava carabinei de parul imbibat de apa. Un fulger lumina dealurile si Cor-Kalam putu vedea cum sangele ii picura in apa de la genunghi. In lumina arcurilor elecrice care loveau supratapa planetei culoarea stacojie a sangelui avea o nuanta aprinsa aproape nenaturala. Barmanul astepta ca in orice moment o salva sa imbibe noroiul cu creierii sai.
— Lasa-l in pace!
Era vocea lui Uram Lar.
— Kilian Lar, dar este un tradator.
— Nimeni nu a tradat pe nimeni. Consiliul nu trebuia sa ia decizia aia. Acum pleaca.
— Dar am o misiune de indeplinit.
— Iar eu sunt kilianul tau.
Cu o usoara ezitare soldatul tefor retrase arma.
— Am inteles, kilian Lar
Uram Lar se apropie de Cor-Kalam si-l ridica de la pamant.
— Hai sa stergem ranile astea.
— Sunt in multe feluri, dar in nici un caz nu sunt un tradator.
— Stiu. Acum nu te mai gandi la asta.
***
Kalida voia numai sa se odihneasca putin, dar in cele din urma cazu intr-un somn adanc. Fuga o extenuase. A dormit aproape zece ore. Abia cand se trezi putu vedea atmosfera deprimanta din subsolurile Teforului. Peretii camerei in care dormi erau sapati grosolan in stanca si erau plini de denivelari. In aerul inecacios domnea un miros de igrasie si mucegai. Usa magnetica de la iesirea din incapere era singura dovada de existenta a tehnologiei pe care fata putu sa o vada. Cavalerul Jedi iesi pe coridorul cu pereti negri si merse pana în camera tronului. Cand venise vorbise cu Turok. Acesta ii spusese Kalidei sa-l caute dupa ce se odihneste.
Regele sayur statea pe tronul de lemn cu mainile impreunate la nivelul buricelor degetelor. Avea o mina ganditoare. Parca era intr-o transa.
— Lord Turok?, incerca Kalida sa-l abordeze pe rege.
Turok arunca o privire scurta.
— Hai sa mergem de aici. In sala asta nu exista decat un scaun si nu vreau sa te tin in picioare, mai ales cu rana pe care o ai la genunchi.
Fata il urma pe rege intr-o camera alaturata.
Incaperea era la fel de rece si neprimitoare ca restul subteranului. La fel de rece ca planeta intreaga. Si Kalida simtea ca acel frig nu era cauzat de ploaie sau de curentii reci, ci venea de undeva din Forta. Fata simtea o prezenta malefica undeva in apropierea ei. Nu era Turok, ci altcineva, aflat undeva in acele subterane.
Kalida si Turok se asezara pe doua dintre cele sapte scaune aflate in cerc in jurul unei mese rotunde.
— Asta e cabinetul vostru de protocol? intreba in gluma fata.
Turok nu glumea. Nu mai glumise de ani de zile. Razboiul stersese din el orice urma de simt al umorului.
— Protocol? Cand te afli in razboi cu unicul popr vecin, protocolul dispare, la fel si diplomatia.
— Diplomatia este esenta pacii. Cum poti opri un razboi atunci cand nu poti purta o discutie cu inamicul?
— Cine a zis ceva de oprirea razboiului?
— Nu vrei ca razboiul sa se incheie?
— Eu poate ca vreau. Poate ca ultimii ani i-am petrecut incercand sa creez conexiuni si relatii cu teforii. Poate ca am fost la un pas de reusita… Poate ca am pierdut.
— Ce s-a intamplat?
— Ai aparut tu. Si in mintea tuturor, mai ales a preotilor, a aparut o intrebare. De ce sa incheiem pacea, cand Jakata ne va aduce victoria?
— Am inteles cum sta treaba cu Jakata, dar eu nu sunt…
— Jakata nu exista. Nu e decat o inventie a preotilor pentru a perpetua razboiul. Ei nu vor pacea si vor face orice pentru a mentine nelinistea in regat.
— De ce nu vor pacea?
— Pentru ca astfel si-ar pierde influenta. La inceput au fost unelte. Erau mana dreapta a regelui. Viziunile lor ajutau la crearea de tactici, iar in schimb primeau femei si averi.
— Si de ce nu i-a inlaturat nimeni? De ce nu ai facut-o chiar tu?
— Cuvantul lor a devenit prea puternic. La fel si legatura dintre popor si ei. Pot spune ca sayurii sunt dependenti de prezenta preotilor. Inlaturandu-i nu as face decat sa insuflu teama si nesiguranta in randul oamenilor mei.
— Trebuie sa existe o solutie.
— Tu ai putea fi de ajutor. Desi mereu discutabile, profetiile preotilor au avut intotdeauna o cantitate mare de adevar. Ei iti cunosc puterea si sunt sigur ca acea putere chiar exista, chiar daca nu esti o intruchipare a unei zeita. Ii poti influenta, cerandu-le pace.
— Voi face tot posibilul.
— Preotii te asteapta. Trebuie sa fii atenta insa. Mintea multor oameni a fost influentata de puterile bizare ale acestora. Eu sunt unul dintre putinii care a reusit sa reziste si poate ca de aceea am reusit sa devin rege.
— Sa mergem atunci.
***
Se apropia dimineata, dar inca nu se luminase. Ratko Sart mergea prin furtuna. Era ud pana la piele, iar apa ii curgea de pe picior in bocancii din piele. Soran era mort, Kalida fugise in padurile sayure, iar kilianul oprise executia lui Cor-Kalam. Ratko Sart nu era un idealist, ci era un fanatic. Un om inradacinat atat de mult in valorile trecutului incat nu mai putea realiza diferenta dintre bine si rau. Se nascuse si traise in razboi, iar in mintea sa nu exista decat un tel. Scopul suprem. Victoria impotriva sayurilor. Cu ani in urma Sart fusese cel mai mare sustinator al lui Uram Lar, dar timpul trecuse si kilianul incepuse sa devieze de la conceptele pe care liderul Consiliului de Aparare le considera ca fiind cele corecte. Sart se astepta ca moartea sotiei kilianului sa-l inversuneze si mai tare pe Lar, dar nu se intamplase asa. Uram isi dorea pacea.
Pacea.
Un cuvant uitat.
Pasii lui Ratko Sart paseau in noroiul rece al diminetii. Urmele erau mai adanci decat de obicei. Sau cel putin asa i se parea lui Sart. Barbatul avea o greutate asupra sa. Ceva care atarna in interiorul hainei. Un obiect pe care voia sa-l foloseasca pentru a aduce dreptatea. Un blaster.
Kor-Calam era la Uram Lar acasa, sparand ca pozitia kilianului il va proteja de furia Consiliului. Ratko Sart statea in fata casei lui Lar. Inima ii batea tare, iar adrenalina din vene si frigul patrunzator ii inghetasera degetele. Isi freca mainile dezmortind incheieturile falangelor. Apoi apasa pe interfonul de la intrare. Dupa un cateva secude din difuzorul incastrat in perete se auzi vocea lui Uram.
— Da?
— Scuze pentru deranj, sunt eu, Ratko Sart.
— Ratko, bine ca ai venit. Chiar voiam sa vorbim.
Aflat intr-unul din dormitoarele de la etaj, Cor-Kalam auzi interfonul si iesi din camera pentru a vedea ce se intampla. Pe hol se intalni cu Uram Lar.
— Cine e?
— E Ratko Sart. Stai aici. Cred ca stie ca esti aici, dar e mai bine sa nu dai ochii cu el.
— Bine, stau aici, dar daca ai nevoie de ajutor am sa vin imediat.
— Nu o sa fie nevoie de nici un ajutor. Ce ar putea sa-mi faca?
— Nu stiu, dar nu mai am incredere in oamenii aia.
Uram Lar cobori treptele scarii interioare si se indrepta spre usa. Sus, in dormitorul sau Cor-Kalam se duse la sertarul de la capul patului si isi pregati blasterul. Apoi se pozitiona la capatul scarilor, dupa coltul peretelui ce holului, astfel incat nu putea vedea parterul si nici nu putea fi vazut de cineva de la parter.
Uram Lar apasa pe comutatorul din perete, iar usa metalica se deschise intr-o parte. Il putu vazu la intrare pe Ratko Sart. Ud, cu privirea in pamant si cu mana dreapta in interiorul hainei. Dupa o clipa blasterul din buzunarul intern era indreptat spre kilian.
-Am crezut in tine, spuse Sart.
Apoi trase. Un foc. Ar fi urmat si al doilea daca Cor-Kalam nu ar fi iesit de dupa coltul si nu ar fi tras in mana liderului Consiliului. Sart vazu cum degetele s-au transformat intr-o bucata de carne carbonizata. Totul se petrecuse prea rapid pentru a mai simti durerea.
Iesi pe usa si o lua la fuga prin ploaia ce cazuse dintotdeauna pe acea planeta. Mana carbonizata incepuse sa-l doara pana la cot. Era ca si cum fibrele musculare fusesra inlocuite de sute de sarme incinse. Se pabusi pe marginea drumului in iarba gemand de durere. Se uita in spate. Nu era nimeni. Cor-Kalam nu-l urmarise. Avea sa supravietuiasca. Durerea il impiedica sa mai gandeasca. Obiectivul fusese aproape indeplinit, dar pretul platit fusese unul prea mare.
Salva l-a lovit in coaste. Pe podea Uram Lar simtea arsura din piept.
— Tata! striga Isir in timp ce alerga pe scara spre tatal sau.
Kor-Kalam statea la capataiul kilianului.
— Ma duc dupa ajutoare! spuse barmanul, dar kilianul il opri apucandu-l de mana.
— Nu! E prea tarziu pentru mine. Ia-l pe Isir si duce-ti-va in teritoriul sayu. Tutok va va ajuta.
Isir se aseza in genunchi langa tatal sau.
— Nu, tata, nu te voi lasa aici.
— Nu te teme fiule… nu te teme. Totul o sa fie in regula. O sa-i ai pe Cor si pe Kalida. Te … iubesc.
Ficatul ars de plasma ceda. Uram Lar inchise ochii iar stransoarea mainii sale pe incheietura lui Cor-Kalam se slabi. Mana kilianului lovi incet podeaua. Murise. Vrusese sa faca pace, dar nedreptatea la ucis.
Isir puse capul pe pieptul tatalui sau si izbucni in lacrimi. Langa el, Cor-Kalam fierbea, iar pumnul sau era atat de strans incat unghiile ii raneau palma.
- Vino pustiule! Sa mergem in padure. Vom indeplini dorinta tatalui tau si te voi duce in teritoriile sayure. Chiar cu pretul vietii mele.
***
Kalida si Tuorok mergeau umar la umar pe coridorul ce ducea spre camera de preocesiuni a preotilor sayuri. Regele ajunsese la limita gandirii rationale. Sintea ca Jedi a avut dreptate. Cineva trebuia sa-i fi oprit de mult pe preoti. Armura regala, mai grea si mai mare decat a restului sayurilor il sufoca. Nu putea respira din cauza mastii de otel negru, iar curelele interioare le simtea infipte in carne. Hainele, functia, razboiul, oamenii morti, toate acestea il faceau pe Turok sa se simta prins intr-o cusca. Voia sa evadeze, voia ca vocea sa sa se faca auzita, voia sa cboare la nivelul de perceptie al poporului sau si sa arate acuzator cu degetul spre preoti. Acei oameni, acei vrajitori, ei intretineau razboiul. Nu teforii ii ucisera prietenii, ci doctrina preotilor.
Kalida putea simti ca acea sursa de rau pe care o simtise mai devreme venea din camera spre care se indrepta. In sinea ei isi spuse ca trebuie sa fie atenta. Cand pasi in camera de procesiuni incepu sa se simta ametita. Sa fi fost din cauza faptului ca acea incapere era mult mai bine luminata decat restul subteranului? Trecerea de la intuneric la lumina foarte puternica este confuza de multe ori. Fata vazu tavanul acoperit de lampi. Pe podea nu era decat cazanul in care apa daduse in clocot. Acopertiti de robele ce le ascundeau trasaturile , cei trei preoti stateau aliniati cu fata catre usa.
— In sfarsit profetia este aproape de a se indeplini. Zeii ne-au binecuvantat sa traim aceste vremuri.
— Esti bine venita, Jakata, spuse al doilea preot.
— E o placere sa fiu aici, spuse fata incercand sa fie cat mai amabila. Dar tin sa va anunt ca nu sunt cine credeti voi ca sunt.
— Te vei descoperi in curand.
Usa se inchise, iar Turok se aseza langa ea. Preotii incepura sa mearga incet in jurul cazanului, precum pasarile de prada zboara in cerc deasupra prazii muribunde.
— Apa fierbe, spuse ultimul preot. Raul tefor creste. Acel rau se numeste armata tefora.
— Desi ne-am fi asteptat ca, dupa moartea klianului, raul sa se fi diminuat, spuse preotul care vorbise primul.
— Kilianul de dinaintea lui Uram Lar? intreba Kalida.
— Maiestatea sa nu ti-a spus?
— Ce sa-i spun?
— Uram Lar a fost ucis cu o ora in urma.
— Nu am fost informat, size Turok incercand sa para cat mai nepasator.
Insa ii pasa. Preotii nu puteau sa minta. Nu aveau obiceiul asta. Daca ei spuneau ca Uram Lar a murit, inseamna ca acesta era adevarul. In acel moment regele sayur îsi dadu seama ca totul se terminase
— A fost ucis de unul dintre membrii Consiliului de Aparare, continua unul dintre preoti. O moarte care va reprezenta un avantaj pentru noi. Ii vom lovi acum, cand sunt slabi.
— Nu vom lovi pe nimeni, zise Kalida. Vom lupta pentru pace.
— Aaa… Pot simti acum, zise cel de-al doilea preot. L-ai cunosucut pe Uram Lar. Inima ta a mers alaturi de acest om. Ati impartasit aceleasi idealuri. Ati avut aceleasi valori.
— Este clar acum, continua un alt preot. Uram Lar a fost un om bun. Tocmai de aceea apa ne arata ca raul a crescut. Un motiv in plus pentru a-i ucide pe criminalii kilianului.
— De ce nu ati simtit dinainte ca era un om bun? intreba Kalida vizibil iritata. De ce nu ati luat contactul cu el?
— Pentru ca bunatatea lui a fost una ascunsa. Nu am putut sa o vedem in faptele sale.
— Nu am sa ucid pe nimeni pentru voi. Omorand nu veti demonstra nimic.
— Sufletul lui Uram Lar este sortit suferintei vesnice. Numai ucigandu-l pe criminalul acestuia ii putem reda linistea. Este traditia noastra de la inceputul vremurilor.
— Sufletele voastre sunt inecate in partea intunecata a Fortei! striga Kalida. Cautati mereu calea cea mai usoara, dar de fiecare data acest drum va duce spre pierzanie.
— Cel mai scurt drum intre doua puncte este linia dreapta, ii raspunse unul dintre preoti.
Cei trei vrajitori se invartisera in jurul cazanului prea mult pentru ca fata sa mai faca vreo diferenta intre ei.
— Asadar calea cea dreapta este calea usoara, continua preotul apoi facu o scurta pauza. In ultima ai pierdut mult. Fiinte la care ai tinut si de care nu ai fi vrut sa te desparti niciodata. Au fost cu totii ucisi. Nu te-ai gandit niciodata ca ar fi din cauza caii pe care ai ales-o?
— Nu exista moarte, exista Forta.
— Atunci inseamna ca nu exista moarte nici pentru criminalii prietenilor tai.
Kalida nu raspunse nimic. Nu stia ce sa zica, pentru ca nu vazuse niciodata lucrurile asa. Senzatia de ameteala se intensifica. Unul dintre preoti continua sa vorbeasca.
— Te-ai gandit vreodata de ce ai ales acea cale? De ce a trebuit sa renunti la totul fara macar a avea voie sa-ti pese? Esti captiva in invataturi gresite care te-au impiedicat sa vezi cine esti cu adevarat. Uita-te in interiorul sufletului tau si vei descoperi adevarul
Kalida simtea cum o energie ii cuprindea corpul. Se simtea usoara iar rana de la genunchi nu o mai durea deloc. Se simtea puternica si inteleapta. Iar vocile preotilor sayuri erau ca un ecou puternic ce-i patrundea in suflet. Era conectata la vorbele celor trei barbati.
— Putem vedea cum ai fost obligata sa urmezi acea cale, contiuna preotil. Nu ai avut posibilitatea de a alege. Ai fost crescuta de mica asa. Indoctrinata. Facuta sa o cale lunga si gresita. Dupa cum stii si simti nu exista moarte. Indiferent de calea pe care o alegi.
Kalida isi dadu seama de adevarurile pe care le spuneau preotii. Stiau atat de multe. Fata simtea ca descopera adevarata intelepciune, pe care Maestri Jedi i-au ascuns-o. Kalida Gaar, Cavaler Jedi, isi descoperea adevarata idenitate si menire.
Partea intunecata e foarte inselatoare.
Pentru prima oara de mult timp Turok nu mai era ganditor. Regele a privit cu atentie toata discutia Kalidei cu preotii. Atunci si-a dat seama intr-adevar cine sunt cei trei barbati imbracati in robele negre. Putea vedea cum si-au folosit puterile pentru a o ameti pe fata. Apoi o facusera sa se concentreze la vorbele lor. O manipulasera si o dusesra acolo unde voiau. Turok stia ca fata incepuse sa aiba visuri de marire, iluzii. Isi descoperea dorinta ascunsa pentru putere.
Uram Lar era mort. Razboiul avea sa continue. Turok era sigur de asta. Isi dadu seama ca luptele vor fi din ce in ce mai sangeroase, mai ales daca cei trei preoti ar fi avut alaturi o luptatoare cum era Kalida.
Penntru binele tuturor e nevoie de sacrificii. Sacrificii pe care nimeni nu voia sa le faca. Armura era grea pe trupul ce incepea sa imbatraneasca. Turok nu stia de ce, dar puterile preotilor nu aveau efect asupra sa. Niciodata.
Ca un fulger negru, cu zalele zdranganind, regele se indrepta spre preoti. Il apuca pe cel mai apropiat si-l tranti peste cazanul cu apa clocotita. In cadere preotul varsa vasul cu lichidul fierbinte peste el. Oparit vrajitorul urla de durere.
— Ajunge! striga Turok.
Kalida iesi din transa. La inceput nu-si dadu seama ce s-a intamplat. Ii era dor de sentimentul de bine ce o cuprinsese. Abia apoi vazu ca acel val de energie nu era decat o gheara a intunericului. O inselaciune menita sa o atraga în capcana. Fusese aproape partea intunecata. Turok o salvase.
De undeva din faldurile robei unul dintre preoti scoase o sabie si se napusti asupra regelui. Sabia lui Rurok se infipse in inima vrajitorului.
Ultimul preot avea palmele intinse spre Kalida si ochii inchisi. Fata simtea cum ceva incearca sa-i patrunda in minte. Turok si-a dat seama ca preotul voia sa o asmuta pe fata impotriva lui. A luat sabia din mana preotului mort si a aruncato spre ultimul ramas.
Podeaua era acoperita de sangele preotilor morti. Cel oparit inca respira, dar arsurile sale nu aveau sa-l mai tina in viata mult timp.
— Nu era nevoie de asta, spuse fata privind ingrozita la scena din camera de procesiuni.
Turok isi dadu jos casca. Putea sa respire in voie. Intinse mana spre gat si scoase un medalion pe care i-l intinse Kalidei.
— Ce e asta?
— E cheia catre mormatul primului Rege. Acolo am pastrat o nava. Nu a mai fost folosita de mult, dar a fost mereu pregatita sa porneasca. Are rezervorul plin. Vei pleca de aici. Locul asta e prea periculos pentru tine.
— Nu te pot lasa aici!
— Locul meu este aici.
Turok se apropie de locul circular unde fusese cazanul. Trase de un maner si o trapa se deschise.
— Vei intra in acest tunel. Mergi pana la capat, apoi o iei pe poteca de acolo. Mormantul este mare, in varful dealului. Nu ai cum sa-l ratezi. Nu stiu cat de intuneric este acum afara, dar stai fara grija. O lumina rostie lumineaza in permanenta mormantul. Grabeste-te.
— Multumesc. Esti un om bun. Forta fie cu tine! spuse Kalida, apoi se arunca in tunel.
Turok nu-i raspunse nimic. Inchise trapa.
Usa se deschise, iar in interior intrara doi soldati sayuri.
— Ce s-a intamplat? intreba unul din ei speriat la vederea trupurilor lipsite de viata de pe podea.
— Nu se poate! Striga disperat al doilea soldat, apoi cazu in genunchi.
— Toata viata ati fost prostiti de preoti. Acum influenta lor negativa a disparut.
— Criminalule! striga soldatul ingenunchiat pe podea, iar celalalt fugi sa-si alerteze camarazii
Sayurul de scoase sabia si se arunca asupra regelui sau. Dar Turok era un luptator feroce, iar lama sa patrunse prin armura celui care candva ii fusese supus. In inima regelui incepu sa creasca furia. Nu-i venea sa creada cat de mult a cazut poporul sau in marea de intuneric creata de preoti. Turok se transforma in ceea ce ura cel mai mult. La fel ca toti razboinicii de pe palneta devenea un animal insetat de sange, gata sa ucida pe oricine ii sta in cale.
Camera se umplu de soldati sayuri, unii avand sabii, altii sulite cu cap de metal. Turok era maestru al Wan-Do-ului si desena cu sabia sa linii perfect drepte ce treceau prin armura soldatilor. In mai putin de un minut ucisese aproape zece sayuri.
Apoi si-a dat seama ca indiferent cat ar fi luptat nu avea sa invinga. Cu totii l-ar fi atacat. Toti soldatii erau corupti de rautatea propovaduita de preoti. Lasa sabia intr-o parte. O sulita ii penetra armura lovindu-l in coaste, o a doua ii intra in stomac. Apoi ambele iesira la fel de repede cum au intrat umpland de sange spatiul dintre armura si torace.
In timp ce cadea pe spate Turok se gandea la el. La ce ar fi putut face, la ce ar fi trebuit sa se intample. Nu mai conta. Se simtea un om prea mic intr-un razboi atat de mare. Nu credea in destin, dar simtea ca intreagii planete Tefor ii era destinat sa moara sugrumata de razboi.
Cand cazu otelul ce-i acoperea spatele lovi podeaua de marmura, regele simtea cum sangele cald ii curgea pe gat si se prelingea spre ceafa. Pentru prima data de cand purta acea armura Turok nu o mai simtea nici grea, nici stramta. Era liber.
***
Kalida fugea prin ploaie pe poteca imbibata cu apa. Din spatele norilor soarele incepuse sa lumineze planeta. In penunbra diminetii fata urca pe treptele din marmura neagra ale mormantului. Introduse capatul medalionului intr-un orificiu ce se gasea la imbinarea celor doua usi. Mausoleul se deschise, iar inauntru fata vazu nava. Avea de doua ori marimea navei cu care Kalida se prabusise.
Fata intra in carlinga si porni motoarele. Nava descria o curba descendenta peste vesnica padure a Teforului. Undeva in departare se vedeau mici izbunciri de lumina. Sa fi fost fulgere? Sa fi fost explozii? Pe Kalida nu o mai interesa. In scurta sa stationare pe aceasta planeta fata isi facuse prieteni. Apoi ii pierduse atat de usor. Doi oameni buni murisera. Kalida simtise in Forta cum sangele lui Tutok a imbiba podeaua din camera de procesiuni. In acelasi timp, undeva in partea padurii de langa dealurile tefore fata putu simti doua suflete, doua puncte de lumina, inecate in tristete si lacrimi. Porni intr-acolo.
***
In furtunile tefore copacii semanau cu niste cascade minuscule. Apa cadea pe rand de pe frunzele din varf pana pe cele de la baza, apoi se prabusea pe pamantul rece. Uzi si murdari Cor-Kalam si Isir Lar mergeau printre copaci departe de poteci sau de zone de lupta. Nu stiau sigur daca au ales o cale buna, dar nu aveau de ales. Trebuiau sa fuga.
Isir îsi promisese ca nu-si va dezamagi tatal. Baiatul stia ca, de undeva de acolo de sus, parintii sai il vedeau. Desi spera sa nu mai plânga niciodata, in sufletul sau jalea risca sa-l sufoce, sa-i distruga spiritul. Spera sa o gaseasca pe Kalida in teritoriile sayure. In ochii baiatului tanara Jedi era singura care ar fi putut sa-l ajute sa-si refaca viata. Nu o cunostea de mult, dar in perioada cat fusese învatacelul acesteia, Isir a simtit o simpatie uriasa fata de aceasta.
Kor-Kalam era dator. Uram Lar il luase la dreapta sa, ii daduse o viata si un scop. Kilianul era mort, dar fiul sau avea dreptul sa primeasca plata la acea datorie. Il tragea pe baiat de mana prin namolul padurii si il scotea astfel din gheara umilintei pe care i-o pregatisera membri Consiliului de Aparare.
Deodata cei doi auzira un zgomot venind de undeva de deasupra. Era o nava. Ambii se intrebau de cand existau nave pe planeta lor. Doua fascicule de lumina i-au s-au blocat asupra lor. Incet nava cobora la cel mai jos nivel posibil si deschise trapa.
Kalida bloca nava in pozitia in care se afla si se duse sprea trapa.
Cor-Kalam si Isir o vazura pe fata cum se apropia de marginea rampei.
— Regele Turok e mort, striga Kalida. Veniti cu mine. Plecam de pe planeta.
Biatul si cu barmanul s-au catarat in cel mai apropiat copac de nava pana la nivelul rampei.
***
Se terminase. Inca odata raul invinsese. Ploaia cadea pe otelul transparent din care era facut parbrizul cocpitului. Cu cat altitudinea se marea cu atat curentii izbeau nava mai tare facând-o sa trozneasca din fiecare incheietura.
Însa la un moment dat se facu liniste. Iesisera din atmosfera.
Nimeni nu mai zise nimic. Nici nu privira în urma, pentru ca nu aveau ce sa vada. Tefor nu mai avea nici o insemnatate pentru nici unul dintre ei.
Stelele devenira linii, liniile devenira un tunel, iar nava se pierdu în pantecul hiperspatiului
***
Intins pe spate in balta de sange a celor morti în sala de procesiuni, ultimul preot ramas în viata era pe moarte. Trupul era oparit, iar organele incepeau sa cedeze. La capataiul sau, un sayur tanar statea si plangea. Era singur langa preot, pentru ca ceilalti plecasera dupa ajutoare.
—Rezista, Sfitia Ta! zise sayurul. Medicul vine acum…
Preotul il apuca pe tanar de gulerul metalic al armurii negre.
— Nu va temeti… caci finalul e departe…Dar in timp…de pace si dreptate… intunericul va renaste…si toul va pieri.
Mana preotului deveni moale, iar dosul palmei sale lovi podeaua. Murise.
SFARSIT
|
